Devoțională Vrednicia sacului şi-a cenuşei

<span>Sunt vremuri de zăbavă din partea-Ţi, Doamne. M-ai îmbrăcat într-o haină de întuneric şi umblu hai-hui, fără Tine. Inima, costelivă şi ea, caută prin rămăşiţe de lacrimi, nădăjduind că Te vei întoarce. Cu genunchii plecaţi astăzi şi, totuşi, nu mai binevoieşti să-mi arăţi slava Ta. Pe acest pământ, pe care David odinioară se jelea, pământ sec, uscat şi fără apă, m-am prăbuşit, ca un peregrin ce nu-şi mai găseşte drumul către destinaţie. Pe faţă am culoarea neputinţei...



Secundele sunt roţi de caleaşcă, ce mă duc departe, tot mai departe de Tine... hurducăindu-mă la fiecare groapă a vieţii. Să Te caut cu toată inima mea? Să am eu putere de-a da bice timpului, să-l îndrept înspre Tine? 



Nu merit a-Ţi cere nimic, nici măcar vrednicia sacului şi a cenuşei. Răceala mea nu are cu ce să Te înduioşeze. Totuşi, mă predau, cu Biblie necitită, cu genunchi odihniţi, cu suflet nearanjat. Du-mă în atelierul Tău de construcţii, căci viaţa din mine a pierit...</span>