Meditație 04 Aprilie (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 78
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/1264-04-aprilie-1]04 Aprilie (1)[/url]
„Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor, şi am zis: “Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul Tău şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!
Să ia aminte urechea Ta şi ochii să-Ţi fie deschişi: ascultă rugăciunea pe care ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte, pentru robii Tăi copiii lui Israel, mărturisind păcatele copiilor lui Israel, păcatele făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit.” Neemia 1:4-6



Numeroase articole şi studii, atât creştine cât şi laice, ne arată astăzi o tendinţă îngrijorătoare. În unul dintre acestea, binecunoscutul statistician al sondajelor electorale George Gallup Jr., a arătat că doar 10% dintre americani sunt creştini dedicaţi.
Ceea ce mă surprinde la această statistică este faptul că sunt mult mai mulţi decât cei 10% dintre americani care atunci când sunt întrebaţi, pretind că sunt creştini şi îl urmează pe Hristos.
De aceea, acest studiu ne arată că mulţi dintre cei care pretind că îl urmează pe Hristos sunt la fel ca ceilalţi oameni, având un comportament imoral, care îi face să ajungă pradă unor rătăciri religioase.
Dacă te numeri printre aceştia, aş vrea să te îndemn să faci din rugăciune un obicei al vieţii tale, începând chiar de astăzi.
Neemia a avut o legătură vibrantă şi profundă cu Dumnezeu, care s-a statornicit prin rugăciune. Chiar la începutul cărţii care îi poartă numele, îl găsim pe Neemia stând zile în şir în rugăciune, datorită faptului că inima îi era îndurerată din pricina stării jalnice în care a ajuns Ierusalimul şi ţara sa natală.
Citind apoi întreg cuprinsul acestei cărţi, putem vedea cu uşurinţă că ceea ce a făcut diferenţă în viaţa lui Neemia a fost rugăciunea. Fără o viaţă de rugăciune nu poţi să stai deoparte de lume.
Dacă doreşti să înaintezi în umblarea ta cu Dumnezeu, atunci trebuie să păstrezi o vie comunicare cu El. De aceea, fă din rugăciune o prioritate a vieţii tale, începând chiar din această zi!
O VIAŢĂ DE RUGĂCIUNE PASIONATĂ VA ÎNTĂRI RELAŢIA TA CU DUMNEZEU !



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 04 Aprilie (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Ziua de ieri e istorie, ziua de mâine e mister, ziua de azi e un dar de la Dumnezeu. Bucură-te de acest dar!