Meditație 17 Martie

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 77
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/1282-17-martie]17 Martie [/url]
„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!” Ps.1:1



Un om al lui Dumnezeu trebuie să fie deosebit de ceilalţi oameni şi prin modul în care îşi trăieşte viaţa. De aceea el stă deoparte faţă de toţi cei păcătoşi care trăiesc la un nivel josnic.
Aşa cum se menţionează şi în versetul biblic de astăzi, omul binecuvântat de Dumnezeu nu se opreşte pe calea celor păcătoşi. Deşi nu putem evita contactul cu cei care nu-L cunosc pe Hristos, ar trebui să nu avem nici un fel de comuniune cu cei păcătoşi!
Dar ce am vrut să spun cu aceasta? Ei bine, deşi suntem chemaţi să trăim în pace cu toţi oamenii şi să comunicăm cu cei păcătoşi, la fel cum a făcut şi Hristos, nu ar trebui în nici un fel să împrumutăm ceva din stilul lor de viaţă sau să acceptăm valorile celor necredincioşi.
De aceea, Biblia ne spune că trebuie să ne căsătorim în credinţă şi să nu ne înjugăm la un jug nepotrivit împreună cu cei necredincioşi, pentru că nimeni nu va putea să-şi împărtăşească viaţa şi dragostea cu cineva cu care nu poate să-şi împărtăşească şi credinţa în Hristos.
Datorită acestui fapt, un om al lui Dumnezeu nu împrumută din stilul de viaţă al celor păcătoşi şi nici nu merge acolo unde aceştia se adună. Spune-mi care sunt oamenii cu care te întâlneşti şi eu îţi voi spune cine eşti sau cine vei deveni în curând!
Pentru a înţelege cât de mare este influenţa celor cu care ne însoţim, înţeleptul Solomon ne spune: „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.” Prov.13:20
De aceea, părăseşte orice tovărăşie a oamenilor care au o trăire josnică şi caută părtăşia cu oamenii lui Dumnezeu.
UN OM A LUI DUMNEZEU STĂ DEOPARTE DE TOŢI CEI CE AU O TRĂIRE PĂCĂTOASĂ!



SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 17 Martie | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos. ( 1 Timotei 2:5 )