Meditație 10 APRILIE CARE ESTE SCUZA TA? (2)

-”Dar toţi… au început să se dezvinovăţească” (Luca 14:18)-
Când Dumnezeu l-a întrebat pe Adam: “Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi porun­cisem să nu mănânci?” (Geneza 3:11-12), Adam a dat vina pe altcineva, iar noi facem la fel. Marybeth Whalen scrie: “Mi-am spus deseori că nu pot să alerg. Aveam o listă întreagă de motive. Dacă aş avea o pereche de papuci de alergat buni. Dacă aş putea alerga fără a-i trage pe copii după mine. Dacă aş avea un MP3 player ca să ascult muzică … Toate aceste “motive” nu erau decât scuze prost deghizate … de fapt nu doream să ies din zona mea de confort … sau să-mi întind toţi muşchii din corp … sau să pun timp deoparte într-o zi aglomerată. Îmi plăcea să vorbesc despre alergat, dar de fapt nu doream să alerg. Poate scuzele tale implică … motivul pen­tru care nu renunţi la un obicei prost, motivul pentru care nu reuşeşti să ierţi pe cineva sau motivul pentru care trăieşti în continuare în păcat. Dumnezeu te convinge … dar laşi ca scuzele să devină o barieră … alege astăzi unul şi începe să-l distrugi, la o cărămidă din zid. În timp, alege mai multe cărămizi până când … nimic nu mai stă între tine şi acel lucru care te sperie dar pe care ştii că trebuie să-l faci …
Am învăţat că toţi ne-am născut ca să alergăm atâta timp cât îl ţinem pe Tatăl de mână şi nu lăsăm ca scuzele să ne împiedice să facem primul pas”. Situaţia în care te afli este responsabilitatea altcuiva sau a ta? Până nu răspunzi sincer la această între­bare nu vei face nici un progres. Pavel spune: “puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui, se văd lămurit … Aşa că nu se pot dezvinovăţi” (Romani 1:20). Fii sincer. Spune-i lui Dumnezeu: “Eu sunt problema. Repară-mă”.