Meditație 2 Septembrie

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 162
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/2179-2-septembrie]2 Septembrie [/url]
„ Laudati pe Domnul, căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veci ! „ Ps 106 : 1
Într-o sâmbătă seara, Campbell Morgan a mers să viziteze o membră a bisericii sale. Ajuns în casa acesteia, pastorul a fost surprins să afle că acea soră urma să fie evacuată din casa în care locuia. Bătrâna nu reuşise să plătească una din ratele de la banca la care împrumutase nişte banii.
Dorind să facă ceva pentru a o ajuta, în serviciul de duminică dimineaţa, pastorul a anunţat o colectă specială, pentru a aduna banii necesari plaţii acelei datorii. Biserica a adunat banii, pe care i-a dat pastorului, iar luni dimineata devreme, a mers să-i duca celei ce nu-şi putea plătii datoria.
Pastorul ardea de nerăbdare să-i comunice sale vestea cea bună şi să-i dea banii atât de necesari. Când a ajuns la uşa casei, a bătut cu insistenţă, dar spre surprinderea lui, n-a primit nici un răspuns! A bătut din nou, cu şi mai mare insistenţă, dar şi de data aceasta nu i-a răspuns nimeni! A plecat foarte dezamăgit, simţind că este respins.
În zilele următoare, pastorul a aflat că membra bisericii sale fusese tot timpul acasa, dar i-a fost frică să deschidă uşa pentru ca se gândea ca cel ce bate este colectorul taxelor sau cel ce doreşte s-o evacueze.
Ce situaţie interesantă: tot timpul cât acea soră a stat încuiată în casă paralizată de frică, la uşa casei sale aştepta pastorul, ce voia să-i dea banii de care avea atâta nevoie! Când Îl scoatem din viaţa noastră pe Dumnezeu, îl îndepărtăm de fapt şi pe Acela ce ne poate împlini nevoile. Pentru că ne iubeşte, dorinţa lui Dumnezeu este să plătească în locul nostru. Dacă nu primim ceea ce avem nevoie, s-ar putea ca problema sa fie la noi!
Rug. Doamne Isuse ; te rog să mă ierţi pentru momentele când Te-am ţinut afară. Ajută-mă să Te primesc în viaţa mea, pentru ca şi datoriile mele spirituale să fie achitate . Amin
<strong />

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 2 Septembrie | Salvatorul.ro
meniu prim
Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. ( Iacov 5:15 )