Meditație 6 octombrie – Simplitatea credinţei

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 87
Scrisa:
BBCode: [url=/meditatie/id/27-6-octombrie-simplitatea-credin-ei]6 octombrie – Simplitatea credinţei [/url]


-„Cine crede în Fiul are viaţa veşnică…“
Ioan 3.36-
Un vestitor al Evangheliei a coborât într-o mină de cărbuni pentru a vorbi minerilor despre dragostea lui Dumnezeu. După ce le-a vorbit despre mântuirea care se capătă prin har, înainte de a urca în cabina care trebuia să-l scoată la suprafaţă, vestitorul s-a întâlnit cu maistrul de schimb. L-a întrebat ce gândeşte cu privire la mântuirea oferită de Dumnezeu. „Este prea ieftină! Nu pot să cred într-o astfel de religie!“
– „Cum ieşiţi din mină?“ l-a întrebat vestitorul pe maistru. „Foarte uşor! Intru în cabină şi în felul acesta sunt dus afară.“ – „Şi durează mult până ajungeţi sus?“ – „Nu, doar câteva secunde!“ – „Atunci este foarte simplu şi uşor. Contribuiţi cu ceva la lucrul acesta?“ – „Cu nimic“, a răspuns cel întrebat. „V-am mai spus: eu nu fac altceva decât să intru în cabină.“ – „Dar cei care au făcut această lucrare au avut mult de lucru?“ – „Desigur, a fost un lucru mare şi costisitor. Mina de cărbuni este la o adâncime de 600 metri sub pământ, iar patronul minei a făcut investiţii mari pentru acest mijloc de transport.“ – „Atunci de ce gândiţi că mântuirea este prea ieftină? Ea a costat însăşi viaţa Fiului lui Dumnezeu.“

Cititorule, ai înţeles simplitatea credinţei?

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Meditații >> Meditații, categoria Diverse >> Meditație 6 octombrie – Simplitatea credinţei | Salvatorul.ro
meniu prim
Ferește-te de basmele lumeși și băbești. Caută să fii evlavios. ( 1 Timotei 4:7 )