Meditație 07 Iulie

„Am în Dumnezeu nadejdea aceasta, pe care o au si ei însisi, ca va fi o înviere a celor drepti si a celor nedrepti. De aceea ma silesc sa am todeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor”. Fapte 24:15-16
Misionarul Benjamin Weir, a fost arestat si tinut ostatec în Beirut , timp de 16 luni. În aceasta perioada el a fost provocat cu tot felul de vesti si scrisori pe care cei ce l-au întemnitat pretindeau ca le-au primit de la familia lui.

Prin toate minciunile pe care i le spuneau în fiecare zi, rapitorii doreau sa-l ruineze din punct de vedere psihologic. Cu toate acestea Weir a îndurat cu rabdare izolarea si a suferit cu curaj si demnitate faptul ca a fost pus în lanturi.
În cartea pe care a scris-o mai tîrziu ,intitulata : „ Ostatecul legat, Ostatecul eliberat”, Weir a marturisit pe larg despre ceea ce l-a încurajat si l-a sustinut în tot acel timp cît a fost tinut într-o pivnita fara lumina.
Într-o zi cînd era scos la baie, a descoperit ca daca se urca pe vasul de la toaleta, poate sa priveasca pe fereastra. Tragînd dupa sine mai mult lantul cu care era legat, s-a ridicat si a privit spre privelistea de afara. Era o dimineata radianta , cu un soare ce ilumina puternic valea Bekka. În întreaga vale , recoltele erau de un verde crud ce contrasta cu albul stralucitor al zapezii care înca mai acoperea muntii înalti din departare. Aceasta panorama i-a dat lui Weir o inspiratie puternica, care l-a marcat profund.
Acea privelliste ; spunea el, mi-a descoperit maretia Creatorului nostru si mi-a vorbit de felul cum El poarta de grija întregei lumi, binecuvîntînd chiar pe cei care se poarta cu atîta rautate. Aceasta priveliste mi-a dat nadejde ca într-o zi voi fi eliberat din acest întuneric.
Ca întemnitat nu-i era permis sa se uite pe geam. Pentru ca a fost descoperit de cei care l-au capturat, acestia i-au lasat lantul mult mai scurt , pentru ca nu cumva sa ajunga sa mai priveasca înafara. Cu toate ca lantul i-a fost scurtat, imaginatia si mintea lui au ramas libere. El îsi amintea mereu acea priveliste, încercînd sa fixeze fiecare amanunt.
Acea vie amintire a fost pentru el ca un înger a lui Dumnezeu, care l-a sustinut si motivat în cele mai grele clipe. Aceasta experienta ne rata ca si atunci cînd viata ajunge dificila, Dumnezeu ne mai da un sîmbure de nadejde .
Rug. Doamne Dumnezeule; îti multumesc pentru nadejdea ce-o am prin Hristos. Amin