Meditație 23 Mai - Călăuzire prin valea umbrei morţii

„Chiar dacă ar fi să umblu prin va­lea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine…” Psalm 23.4
Calea oilor duce aici jos pe pământ prin valea umbrei morţii. Moartea este împăratul groazei; nimeni nu poa­te scăpa de ea. Pentru oile bunului Păstor însă, ea şi-a pierdut groaza, căci Păstorul însuşi a trecut biruitor prin ea.
Versetul de astăzi nu vorbeşte de moarte, ci mai de­grabă despre valea umbrei morţii. Este valea peste ca­re moartea îşi aruncă umbrele sale întunecate, valea plângerii. Dar Păstorul cel bun a fost şi în acest loc al lacrimilor şi El însuşi a plâns. Da, El a plâns văzând ur­mările păcatului: Lazăr, prietenul Său, a murit. Ce du­rere pentru El! Cu ce dragoste şi compătimire a simţit El durerea şi întristarea surorilor celui care murise!
În această vale a umbrei morţii nu există nimic care să poată da sufletului credinciosului atâta mângâiere, îmbărbătare şi înviorare cât conştienta apropierii bu­nului Păstor. Groaza şi pericolele se află pe cale. Ce va aduce ziua de mâine? Încotro mă va duce pasul urmă­tor? Fericiţi sunt cei care şi-au pus încrederea în bunul Păstor! Ei pot spune din inimă cuvintele: „Nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.” Ei se ştiu călăuziţi prin valea umbrei morţii.