Poezie Pân’ la ultima suflare

PÂN’ LA ULTIMA SUFLARE...



Pân’ la ultima suflare

Vom ţine stindardul sus

Să vină orice-ncercare

(Şi mai mică şi mai mare)

Noi vom sta lângă ISUS.



Pân’ la ultima suflare

(Ce-are ceasul stabilit)

Stăm cu Tatăl în lucrare

El ne dă înviorare

Când puterea ne-a slăbit.



Nu ne-abatem din cărarea

Trasată de Creator

Până când simţim suflarea

Ne-amintim c-avem chemarea

La divinul Său IZVOR.



Chiar de ar lansa prigoane

Cei străini de harul dat

Nu ne-ncredem în icoane

Afişate de persoane

Ce de har s-au lepădat.



Pân’ ce inima ne bate

Partea bună o luăm:

Rugă, cânt, integritate,

Mers constant către Cetate.

Vrem credinţa s-o păstrăm,



Vrem comorile primite

Când ne-am ataşat de Miel

Să le ţinem învelite

Cu iubiri însufleţite

De-un curat, cucernic zel.



Cât mai e în noi suflare

N-acceptăm profeţi ce vin

Să aducă tulburare,

Să producă-nstrăinare

De la scopul cel divin.



Respingem filozofia

Cu mesaje fără har

Şi vom sta lângă Mesia

Ca să nu pătăm solia

Din care slujiri răsar...



Pân’ ce inima pulsează

Ne ferim de teorii

Care dezorientează

Şi mereu înveninează

Taina sfintei datorii.



Au venit curente care

Doar zânzanii răspândesc

Dar cât este-n noi suflare

Stăm în barca de Salvare

Lângă Tatăl cel ceresc.



Până ochii-i vom închide

(Când acas’ vom fi chemaţi)

De Cuvânt nu ne-om desprinde

Căci e Rază şi Merinde

Pentru cei răscumpăraţi.



Chiar de-ar fi împotrivire

Mai grozavă ca-n trecut

Cât mai e în noi simţire

Dăm cucernică slujire

Celui ce ne-a conceput.



Pân’ la ultima suflare

Vom privi spre Paradis.

Doar aşa avem intrare

În eterna Sărbătoare,

În Tărâmul cel promis.



10 Decembrie, 2010