Poezie Lumina mea

Isaia 9:1-6

" Totusi intunericul nu va imparati vesnic pe pamantul in care acum este necaz (...)

Poporul care umbla in intuneric, vede o mare lumina; peste cei ce locuiau in tara umbrei mortii rasare o lumina"

" Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui..."



Lumina mea



Intunericul domnea

Pe pamantu-n asteptare:

Era noaptea lumii mare,

Patru sute de-ani in care

Dumnezeu nu mai vorbise

Nimanui de pe pamant.

Ce tacere de mormant...

Ai fi zis ca niciodata

Lumea nu va fi salvata,

Va ramane ingropata

In intunecimea sa.



Dar in Templul din Iudeea

Ingerul venit din cer

I-a vestit lui Zaharia

Ce-astepta demult si el

Si sotia lui batrana:

Un copil, care va merge

Inainte lui Mesia,

Pregatindu-i un popor.

Dupa bucuria lor,

A primit vestea cea buna

Si Maria.



Si lumina se facu:

Intr-un staul, intr-o iesle,

Un Copil ni se nascu,

Sa ne-aduca buna veste

Ce-o doream si eu si tu:

Cine crede-n El, primeste

Viata vesnica, din moarte,

Si iertare de pacate,

Prin Fiul lui Dumnezeu.

Ma uit in sufletul meu,

Si-ntuneric nu mai este.