Poezie Şi sfârşitul este aproape, dar aceasta nu ne miră

În procesul scurt al vieţii ce ne îndeamnă nepăsarea

Auzim glasul salvării provocat de o chemare

Şi în haos de întuneric ne ciocnim de remuşcări

Ne ascundem de lumină, iar refugiul e în plăceri



Totul mi se pare o umbră, totu-i fără înţeles

Viaţa noastră-i trecătoare, viaţa noastră-i fără sens

Doar Isus poate să fie pentru toți scumpă lumină

O speranţă pentru omul care vrea să-şi revină



E păcat atunci când fapta pe amândoi uşor ne leagă

Ce păcat pentru aceia care nu vor să înţeleagă

Când privesc cu îndurare cât de mult El S-a jertfit

Aîndurat doar chinuri grele cât de mult El s-a jertfit



Iar acum chemării Sale nu-i răspundem pe măsură

Şi respingem adevărul ce-i atât de dulce-n gură

Şi la fel ca fariseii arătăm făţărnicie

Calitatea noastră moare se rezumă în mândrie





Astfel suntem noi, poporul rătăcit pe căi răzleţe,

Domnul vrea doar mântuirea în popor să o răsfeţe

Însă egoismul nostru nu răspunde provocării

Asta este o premisă în potopul disperării.



Tot cu inima împietrită nu vrem să acceptăm schimbarea,

Refuzăm imnul credinţei consumându-ne uitarea

Încet speranţa noastră moare, iată că nu mai respiră

Şi sfârşitul este aproape, dar aceasta nu ne miră.



Ora Data Anul

20:30 23.01.2008