Poezie Întruparea (2)

ÎNTRUPAREA



A părăsit splendoarea incintelor astrale

Şi a venit pe Terra nu-n aşternutul moale

Ci-n paie aspre în locul solitar

Fără căldură, fără mărgăritar

Dar atmosfera sfântă din locul întrupării

Era dovadă clară a binecuvântării.

A vrut să poarte chipul făpturilor umane

Să aibă doar priviri senine, diafane

Să aibă vorbă dulce, învăluită-n har

Să-ndrume pământenii spre veşnicul hotar.



*****

Puţini L-au vizitat cînd a venit pe lume

Căci nu i-au înţeles divina-I misiune

Când au venit păstorii s-au bucurat nespus

Şi nu s-au îndoit că Cineva de Sus

Venit-a să transforme fiinţa omenească,

Să îi sădească dorul de Patria cerească.



*****

El, Prinţul Păcii, a coborât din slavă

Ştiind că omenirea era în stare gravă

El n-a adus reclame să-şi promoveze planul

Şi n-a vrut să aşeze la înălţime banul

Ci-a răspândit o veste cum alta n-a mai fost:

Că toţi pot să găsească, în Tatăl, adăpost,

Că orice făr’delege poate să fie ştearsă

(Minciună, crimă, înfumurare, farsă)

Se cere doar credinţă, supunere, slujire

C-acestea pot produce, în om, neprihănire.



*****



Mai nobilă lucrare n-a fost în Univers

A-nnobilat făpturi cu spiritul pervers

Sădit-a simţuri sfinte în inimile dure

Şi i-a-nvăţat pe oameni necazuri să îndure

Programul Lui divin a fost cuprinzător

Pe nimeni n-a exclus. O, ce Mântuitor!

A renunţat la slava incintelor stelare

Să pună-n creatură un duh de împăcare,

Să fie-n armonie cu legile divine,

Să guste împliniri şi fericiri depline.



*****

O, taină minunată a sfintei întrupări

Aduci în inimi tihnă, Lumină şi cântări!

Ne aminteşti mereu cum Însuşi Dumnezeu

Venit-a pe planetă într-un oraş evreu

Să ne sfinţească dorul, să fim cuplaţi cu Cerul,

Să nu ne mai doboare năpasta şi misterul

Şi-avem Crăciun în inimi nu doar o zi pe an

Ci, zilnic, ne pătrunde fioru-i diafan

Şi, zilnic, înălţăm pioase meditaţii

Spre zările senine, spre feericele spaţii

De unde a descins la noi dumnezeirea

Ca să arate lumii ce poate da IUBIREA.



gc/Craciun, 2010