Poezie Puiul orfan

In padurea de margean

Traia odata-un pui orfan,

Singur, singurel pe lume,

Nici macar n-avea un nume.



Era tare necajit,

De-a lui rude parasit,

Ca plecara-n tari straine,

Sa traiasca mult mai bine.



Si el nu putea sa zboare,

Spre indepartata zare,

Fiindc-avea rupt un oscior,

Ca-l ranise un vanator.



Dar iarna grea se-apropia,

Si din nori neaua cadea.

Toate vietatile fugira,

Si de frig se-adapostira.



In culcusul lor caldut,

Negandindu-se si la puiut,

Doar priveau din cand in cand,

Fulgii albi usor cazand.



In padure totul dormea,

Numai vantul suiera

Si cate-o creanga mai rupea.

...



Dimineata cand s-au trezit

Cu durere si-au amintit

Ca aseara un biet pui

Nefiind al nimanui

A ramas afara-n frig

Zgribulit ca un covrig.



Dar degeaba l-au cautat

Ca azi noapte a-nghetat,

Acum e prea tarziu sa-l strige

Caci viata i se stinge.



"Cum de l-am lasat sa piara?

O, de l-am fi ajutat aseara!...

Dar acum degeaba stiu

Fiindca este prea tarziu."



.....Daca vrei sa faci un bine,

Azi sa-l faci draga crestine,

Ca niciodata nu se stie

Cand vom pleca in vesnicie.



Amin!