Poezie Sărbătorirea Naşterii

De sărbători ori din credinţă,

Religia că-a poruncit,

Tradiţie, obişnuinţă –

O lume e-n sărbătorit.



Cine e-nduioşat la lacrimi,

Care înşiră un pustiu,

Iar cine pătlăgele acre

Le pregăteşte la rachiu.



Unul se-ntartă că nu crede,

Altul îi spune că-i smintit,

Dar că el vede ori nu vede,

La sărbătoare a venit.



Unul bigot trupul nu-şi cruţă,

Iar alţii prea şi-l preţuiesc

Cine se-nchină la maimuţă,

Azi însă toţi sărbătoresc.



Unii se-năbuş în iubire,

Alţii iubire au "avut" –

Însă toţi freamătă-n uimire,

Că azi un Prunc li s-a născut.



Obişnuiţi : viaţa-i luptândă -

De ai putere – ai şi tot,

Această naştere plăpândă

A o-nţelege ei nu pot.



Un Dumnezeu atotputernic

Ar fi venit cu foc, omor,

De toţi ar fi căzut nemernic,

Cuprinşi de groază şi fior.



Aşa final l-ar înţelege,

Oricine ar îndreptăţi

Pedeapsa aspră după lege,

Cu dreptul de a osândi.



Dar Naşterea-i minune mare,

Neînţeleasă-n început –

Toţi ştiu că poate fiecare

Să biruie un nou-născut.



Dar nimănui nu-i se ridică

Azi mâna pentru-a face-un rău,

Nu dintr-o stimă ori din frică,

Ori că-l va bate Dumnezeu;



Cu Naşterea ne spune Domnul,

În frământările de vieţi

Că noi în noi pierdurăm omul

Şi-l înjosirăm cu dispreţ.



L-am socotit de o nimică,

Neputincios şi ticălos,

Bucşit de pofte şi de frică,

Perpetuu nenorocos.



De-alese Dumnezeu să fie

Un Om în traiul ce-l trăim...



Zâmbim spre Prunc cu omenie,

Căci Oameni astăzi ne simţim.