Poezie Advent

Dormeau în Templu sulurile Torei,

Iar colbul vremii se-așternuse gros;

Și nimeni n-a știut sosirea orei

Când ceasul glorios al aurorei

Îl anunța Iudeii pe Hristos.



Și Te-ai născut în noapte-aceea rece,

În trup de molecule și atomi,

Ca să-mplinești poruncile lui zece,

Să ne aduci viața ce nu trece

Pierdută, în gradina printre pomi.



Istoria, cu porțile-ncuiate,

Te așteptă pe Tine s-o descui,

Să îi dezlegi enigmele ciudate,

Să îi îndrumi cărările-ncurcate

Și pe făgașul vieții să o pui.



Religii, de pe tot cuprinsul lumii

Cu aripile frânte la mormânt,

Te așteptau să-mbraci cămașa humii,

Să le înveți secretul rugăciunii

Și să rostești cuvintele "Eu sunt!"



Te așteptau artiștii și poeții,

Ca să-i inspiri cum nimeni n-a putut -

Găsind în Tine sensul frumuseții,

Să îți închine operele vieții

Și artei să îi dai un conținut.



Te așteptau popoare oprimate

Să le vorbești de-o viață fără chin.

Te așteptau zachei, prostituate,

Noi toți, cu conștiințele pătate,

Să ne aduci iertare și alin.



Și totuși, Doamne, în noaptea neuitată

Când ai venit din lumea Ta la noi,

Maria, suspina îndurerată

Că nu îți fu venirea salutată,

Doar de păstorii simpli de la oi.



Nu Te-a întâmpinat Irod cel Mare,

Nici preoți, cărturari sau farisei,

Cuvântului Tău nu i-au dat crezare

Și Te-au urât cu pizmă fiecare,

Deși ai venit să mori și pentru ei.



Trei magi veniră apoi din depărtare,

Ca să-ți aducă darul lor cu drag;

Și-un Simeon și Ana, fiecare,

Te așteptau cu dor și-nflăcărare,

În fiecare zi la Templu-n prag.



În ziua revenirii Tale Sfinte,

Când vei veni, Mireasa să Ți-o iei,

O rugă am, și Ți-o înalț fierbinte:

Ajuta-mă să-ți pot ieși-nainte

Și fă-mă ca pe unul dintre ei!