Poezie Când Tu mi-ai arătat duios

Când Tu mi-ai arătat duios



Când Tu mi-ai arătat duios

Îngusta cale spre Cetate

ISUSE, te-am urmat voios,

Am devenit un credincios

Cu dor pentru eternitate.



Privirea Ta m-a cucerit

Vedeam în ea un semn, o taină

Ştiut-am că mi-ai oferit

Un ideal ce m-a-ntărit.

Şi-am îmbrăcat o nouă haină.



M-ai învăţat cum să păstrez

Comorile găsite-n Tine

De-atunci, necontenit, veghez

Să nu-mi răpească sfântul crez

Asaltul oştilor haine...



De-atunci oricâte presiuni

Venit-au să mă copleşească

(Venit-au şi opresiuni.)

Dar ne-ntâlnim în rugăciuni

Şi-mi dai o linişte cerească.



Trecut-au anii şi declar

Că fără Tine-aş fi doar humă

În veacu-acesta secular

Fără de Tine-aş fi hoinar,

Aş fi cu cei ce-n tină scurmă.



Dar nu-i aşa, ci mă-nsoţeşti

La fiecare pas al vieţii

Lumină pe cărare-mi eşti,

Îmi dai imbold, mă-nsufleţeşti

Să merg spre Ţara Frumuseţii.



Sunt slab; dar de la Tine vin

Noi energii să urc spre ţintă

La tot ce-mi spui rostesc “Amin”

C-aşa-mplinesc al meu destin

S-ajung în veşnica Incintă.



gc/ 3 Decembrie, 2010