Poezie Fiul pierdut

Fiul pierdut







Pe un pământ de nobili

Străin, şi-n-depărtat

Trăia odat’ un tată

Care era bogat.



Avea 2 fii bogatul

Celui mai mic din ei

‘I şopteşte necuratul:

“Averea când ţi-o iei?”



Şi de la gând la faptă

Să ştiţi, nu a fost greu,

C-a Diavolului şoaptă

Cam toţi ascult mereu.



-“Tată, dă-mi partea de avere

Ce mi se cuvine!

Nu vreau nici o părere;

Oricum eşti mort tu pentru mine!”



Tatăl putea să-l dojenească

Să-l mustre, sau să-l certe,

Însă iubirea-i părintească

E gata mereu să ierte.



El le-a-mpărţit averea

În suflet c-o durere

Ştiind că va urma

S-o vândă pe plăcere.



Nu-n mult timp cel mic plecă

Într-o ţară-ndepărtată

Şi tot acolo el trăi

O viaţă destrăbălată.



Dar în curând averea lui

S-a dus iute ca vântul,

Şi-atunci toată prietenia lui

Rămase doar… pământul.



Toţi prietenii lui l-au lăsat

De foame ca să moară!

Pe ei nu i-au interesat

Dacă o să îl doară.



O foamete atunci venind

În ţara-ndepărtată.

Bani chiar deloc nemaiavând

Lipsa de bani o simte-n dată.



Cum foamea rău l-a chinuit

Mândria şi-a călcat măcar,

Şi-o slujbă el a şi găsit,

Dar, una ca porcar.



Mult tare îşi dorea

Roşcovele de la porci

Cu ele de s-ar sătura,

Dar unde să te-ntorci?



Deodată-n fire şi-a venit

Şi s-antrebat în sine:

“Câţi ai tatălui argaţi

Au belşug de pâine!



Eu de foame mor aici…

Dar, stai! La tatăl mă voi duce

Poate acasă m-ar primi

Nu ca un fiu, dar ca un rob m-oi duce!



Dar, vai! În faţă de-odată

Cine spre mine-aleagă?

O, e al meu tată,

O fiinţă-acum mai dragă!”



-“Copilul meu!” L-a-mbrăţişat

Lăsând chiar la o parte

Miros urât şi-ngreunat

De porcii de departe.



Chiar l-a şi sărutat

Acest tată iubit,

Şi mult l-a mai îmbrăţişat

Pe fiul regăsit.



-“Tată, eu am păcătuit

În faţa ta şi-naintea lui Dumnezeu!

Nu mai sunt astăzi vrednic

Să fiu copilul tău!”



-“Aduce-ţi iute haina

Aceea, cea mai bună,

Inel acum în deget

Un rob al meu să-i pună!



Aşa, ‘mbrăcaţi-l!

Şi-ncălţăminte-i daţi!

Aduceţi şi viţelul

Şi iute îl tăiaţi!



C-acest al meu copil

De mult era pierdut

El, mort era-n păcate,

Dar astăzi este viu!”

……………………..

Tu, prietene ce astăzi

Cuprins de-ngrijorare!

De-ai înţelege astăzi

Pilda de salvare!



Tot ca un fiu pierdut

În lume-ai rătăcit

Pân’ totul ţi-ai vândut,

Dar, El, tot te-a iubit!



‘N această pildă Tatăl

Este Dumnezeu

Care mereu te cheamă:

“Vino, copilul Meu!



Eu te-am iertat de tot,

Şi nici n-o să te cert!

Vino, acum să vezi

Ce dragoste îţi port!



Azi te primesc acasă

O, fiule pierdut!

Îţi dau o nouă haină

Ca să devii plăcut!



Îţi pun inel în deget

Şi, chiar te şi încalţ!

Şi totul făr’ să preget

La Min’ să te înalţ!



Această-ncălţăminte

Nu este oarecare;

E-a evangheliei râvnă

Să mergi cu-nflăcărare!



Şi haina mântuirii

Care te-am îmbrăcat

Mereu tu să te strădui

Să o păstrezi curat’!



Astăzi în lumea mare

Sunt “fii pierduţi” destui

Cu multă-nflăcărare

Tu, Vestea să le spui:



Că-n cer e-un Tată bun

A toate iertător,

Ce vrea acum să fie

Şi al tău salvator!