Poezie Psalmul 103

Înalţă, suflete, pe Domnul

Şi nu uita nicicând vreodat’

Că-n bunătatea Lui cea mare

Mereu te-a binecuvântat.



El făr’delegile îţi iartă

Şi-ţi vindecă-ale tale boli

Din groapa morţii-ntunecată

El te ajută să te scoli.



Cu bunătate şi-ndurare

Ţi-încununează viaţa ta

Şi pân’ l-adânca-ţi bătrâneţe

Te umple de puterea Sa.



El este plin de îndurare,

Milos şi bun e Dumnezeu,

Nu ceartă fără încetare

Şi nu se mânie mereu.



El nu ne face după merit

Deşi e drept, măreţ şi sfânt,

Ci cât de sus e ceru-albastru

Faţă de tină, de pământ,



Atât de mare-i bunătatea

Lui Dumnezeu pentru ai Săi,

Pentru acei ce Îl ascultă,

Nu pentru cei care sunt răi.



Cât de departe-i răsăritul

De-apusul cald, plăcut, vioi,

Atât de mult El depărtează

Fărădelegea de la noi.



Cum se îndură blând un tată

De copilaşii săi, la fel,

Se-ndură Domnul totdeauna

De cei care se tem de El.



El ştie că suntem ţărână,

Căci omul este trecător,

Dar bun, milos, e Domnul veşnic

Cu cei ce-s sfinţi, cu fiii lor.



O, binecuvântaţi pe Domnul

Voi, robii Lui cei preaiubiţi!

Îngeri ai Lui, oştiri, cu toţii

Pe El în veci să-L preamăriţi!



Amin.



2 septembrie 2012