Poezie Misionarul (2)

Luând în tălpi cărări îndepărtate

Când graniţe se nasc, trăiesc şi mor,

Colindă lumi de umbre-ntunecate

Clădite pe minciuni, pe surogate,

Zelosul, dedicatul vestitor.



El simte că îl cheamă depărtarea

Cu hărţile-aşternute pe pământ,

Spre ţări unde domneşte-ntunecarea

Ducând lumina şi eliberarea

Cu torţa care arde în Cuvânt.



Înflăcărat, cu focul în privire

Şi inima în clocot pentru cer,

El trece peste orice-mpotrivire

Căci e un vestitor, şi-a da de ştire

E misiunea lui de mesager.



El duce-n bezna lumilor lumină

Cu vestea mântuirii prin Isus,

Prin sângele ce spală orice vină,

Şi tolba cu scrisori îi este plină

Purtând mesajele ce vin de sus.



E artizanul luptei îndârjite

C-un zel ce pare supraomenesc

Şi lasă-n urma trudei ascuţite

Amprenta tălpilor bătătorite

Pe ţărmuri unde zorile mijesc.



Îl ştiu umblând prin ţări îndepărtate

Şi-aş vrea ca, într-un fel, să-l însoţesc,

Iar de mi-s tălpile catifelate

De prea comode şi prea neumblate,

Atunci... genunchii să-i bătătoresc.



Haideţi să ne unim în rugăciune

Cerând fierbinte Tatălui divin

Să-l însoţească El în acţiune

Dându-i putere, har, înţelepciune

Şi plenitudine în Duh, amin.



Vulcan, nov. 2010