Poezie Fii creştin

Scrisa de: +Ion_Marcel
Vizualizări: 108
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/10176-fii-cre-tin]Fii creştin[/url]

De vei străbate Terra noastră, privind în jur, te vei uimi

Lucrarea Domnului măiastră prin care El îţi va vorbi.



De vrei să ştii ce-ascunde omul, nu te uita la chip, la port;

Căci după rod cunoaştem pomul, de-i bun ori rău, de-i viu sau mort.



Doar Cartea Sfântă te învaţă creştin să fii cu-adevărat;

Ascultă dar, a ei povaţă, urmând pe Domnul ne-ncetat.



Domnul Isus Hristos ţi-arată de Îl inviţi-năuntrul tău,

Că-n Cartea Sfântă scrie, iată: creştin e-un ucenic de-al Său.



Iar de-ai citit în Sfânta Carte, ca să-nţelegi, creştinul ce-i,

Domnul te-nvaţă mai departe, cum ucenic să-I fii de vrei.



Citind prima învăţătură ce trebuie s-o-ndeplineşti,

Să-ţi cercetezi a ta făptură, născut din nou, să vezi de eşti.



Atunci când marea transformare, ajunsă e la apogeu,

Şi eşti deja în noua stare: născut din nou, din Dumnezeu,



Tu ai iubire pentru semeni şi caracter dumnezeiesc,

Te străduieşti să fii asemeni Învăţătorului ceresc.



Ca Duhul Sfânt să înnoiască a ta fiinţă în total,

Lasă-ţi făptura să ţi-o crească până la stadiul său final.



El îţi va da întâi credinţă căDomnul te va mântui,

Te-ndeamnă apoi la pocăinţă şi-o nouă treaptă vei sui.



Iar mărturia ta curată că de păcat te-ai pocăit,

În apă fi-va consemnată, când la botez tu vii smerit.



A Domnului mărturisire despre credinţa ce-ai primit,

Va fi o sfântă poposire cum Ioel a glăsuit.



Şi de-I oferi o găzduire ce-i demnă de persoana Sa,

Duhul cel Sfânt, cu dăruire, în tine va acţiona.



Cum Sfânta Carte ne cuvântă, El daruri sfinte îţi va da

Şi va rodi dragostea-I sfântă, şi sfânt să fii te va-nvăţa.



De Duhul lui Hristos e-n tine, El te va face ucenic,

Mângâitoarele-I suspine vor face eul tău mai mic.



Iar de vei fi în astă stare vei reuşi crucea s-o porţi

Şi vei avea drept alinare ca Domnul tău să te comporţi.



Şi Duhul Sfânt te mai învaţă: că orice ucenic real,

Rămâne-n Domnu-ntreaga viaţă, fiindu-I Domnului loial.



Comemorând jertfa-I măreaţă, păzind poruncile-I mereu,

Vestind pe Domnu-ntrega viaţă, trăind ca Domnul, chiar de-i greu.



Şi orice ucenic, ascultă de Domnul său neîncetat,

Şi-aduce roadă cât mai multă, având un trai sfânt şi curat.



Şi pentru-a-L aştepta pe Domnul, tu leapădă tot ce nu-i sfânt,

Veghează şi alungă somnul şi nu păta al tău veşmânt.



Vegherea ta în rugăciune, de fi-va sfântu-ţi obicei,

Când îngerii o să-i adune pe-aleşii Săi, vei fi-ntre ei.



Şi de va fi călăuzită umblarea ta de Duhul Sfânt,

Fapta-ţi va fi desăvârşită cât vei trăi pe-acest Pământ.



Urmează-L dar, pe Domnu-n toate! Mergi pe-ale Sale sfinte căi!

De la Cuvântu-I, nu te-abate! Fii printer ucenicii Săi!



Aplică sfintele-I poveţe ce-ţi fac un caracter divin,

Şi Duhul Sfânt o să te-nveţe să fii cu-adevărat creştin.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Fii creştin | Salvatorul.ro
meniu prim
”Trebuie să reţii că tot ceea ce se întâmplă înăuntrul tău este mult mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior.”