Poezie Veghere (5)

Mă cheamă zorii zilei, să stau spre dimineaţă;

Plăpândele petale palpită-n răsărit,

Iar boabele de rouă mi se preling pe faţă...

Ce fericire-i, Doamne, să fii neadormit!



Un vânt te-adie proaspăt cu duh de primăvară

De-ţi freamătă-n iubire tot sufletul în jar...

Cum poţi să dormi! Şi nu ştiu pentru a câta oară

Mă scol pentru-a trimite inima-n zare iar.



Bălţata noapte prinde culori întortochiate,

Dar iată-o luminiţă... şi alta... nu te temi,

Căci ştii - un frate-acolo, cu palme ridicate

Psalmează răsăritul ce vine cu paşi fermi.



Ai vrea o lume-ntreagă din case-ntunecate,

Lumini ca să aprindă... nu - tolăniţi în pat

Să doarmă în neştire... ci să vegheze-n noapte -

De-a prinde răsăritul odată ce e dat!