Poezie Un nebun

Un nebun zicea odată

Nu există Dumnezeu

Un băiat ca orişicare

Numai că era ateu.



Când plecă în lumea mare

Era foarte optimist

Avea câteva parale

Fiind fiu de adventist.



Se ferea să afle lumea

Ce religie avea

Şi dorea să uite iute

Chiar de obârşia sa.



O poveste de iubire

Cam târziu când s-a ivit

Viaţa-i lumină o clipă

Ca un alb meteorit.



O viaţă minunată

Ca de basm se-nfiripă

Când nebunul din poveste

Chiar de Dumnezeu scăpă.



Conştiinţa-i da târcoale

Tot în calea sa mereu

–Fugi de-aci mă lasă-n pace

Vreau de-acum să fiu chiar eu!



Îmi furi personalitatea

Eu în viaţă m-aş distra

Asta e realitatea

Nu mai sta în calea mea.



Iar de dogme şi religii

Chiar că rău mi s-a acrit

Sunt un om dintr-o bucată

Nu vreau să fiu ipocrit.



Ce-mi propui aici, acuma

Este foarte demodat

Iar Isus cel din Scriptură

E un mit de mult uzat.



N-am s-ajung de râsul lumii

Cu concepţii învechite

Eşti o babă cam pe ducă

Cu veşminte ponosite.



Viaţa merge înainte

Nu sunt clipe de pierdut

–Fiule te fă cuminte,

Vorba ta m-a cam durut.



Tot mai rar se-aude vocea

Ce viaţa îi mustra

Era dur nebunul nostru

Cu cea care-l sfătuia.



Căci în viaţă sunt capcane

Puse-n orişice moment

Vânturi mari şi uragane

Ce-l lovesc pe imprudent.



Înc-o voce se aude

Ce vorbeşte apăsat:

–Hai, trăieşte-ţi scurta viaţă

Ori de nu, eşti un ratat!



Şi se puse omul nostru

Pe mâncat şi pe trăit

Şi spunea la orişicine

Că nu este ipocrit.



Dar iubirea ideală

Ca un vis s-a destrămat

Şi astfel băiatul nostru

Chiar ajunse un ratat.



Iar Isus privi cu milă

La băiatul răvăşit

Îi vorbi cu bunătate

Şi la El iar l-a primit.





Îl trimise în lucrare

Şi-l făcu chiar solul Său

Ca să strige-n gura mare

Că există Dumnezeu!







*

Un nebun zicea odată

Nu există Dumnezeu

Vreau să fac o precizare

Că acela am fost eu!



Cel ce scriu această carte

După ani îndelungaţi

Dumnezeu iar ne primeşte

Căci de El suntem creaţi.



Pentru buna Sa plăcere

Şi pentru un trai curat

Pentru multă fericire

El să fie lăudat.



Iar de spui şi tu în tine

Cum am zis şi eu cândva

Fără nici o îndoială

Vei păţi şi tu aşa.



De visezi la fericire

Placă-ţi te rog sfatul meu

Să Îl pui în capul mesei

Chiar pe Domnul Dumnezeu.



Dacă eşti dintr-o bucată

Cum îţi spui în sinea ta

Nu uita că scurta viaţă

Curând se va termina.



Mai târziu, sau mai devreme

Totuşi, sigur vei pleca

Şi sentinţa pe vecie

Singur tu ţi-o vei semna.





Iar în ziua judecăţii

Când la bară tu vei sta

Ai de dat o socoteală:

Ce-ai făcut cu viaţa ta?



Şi pe lumea asta mare

Orişicât te-ai fi trudit

Vei rămâne în picioare

Prin Isus cel răstignit.





Inima numai ne-o cere

Să I-o punem pe altar

Nu avem chiar nici un merit

Ce suntem, suntem prin har.



Iar de-atunci el asta spune

Chiar cu patos şi mult zel

Cum Isus te mântuieşte

Şi cum l-a iertat pe el.



Cum viaţa şifonată

Din nimic i-a refăcut

Cum s-a îngrijit să-nchidă

Rănile ce l-au durut.



De atunci el este omul

Tot mereu în slujba Sa

Şi visează-n orice clipă

Doar la revenirea Sa.



El visează la coroana

Ce-o va pune la pământ

Că nu are nici un merit

Că Hristos îl face sfânt.



Miliarde de coroane

Vor fi puse-n faţa Sa

Şi chiar una dintre ele

Poate fi coroana ta.