Poezie A rupt pecetea

A rupt pecetea





Din adevar graieste Duhul

Si este pus ca marturie,

Ca sa conduca in lucrare,

Pe cei veniti la Apa Vie.



Pentru o vreme oarecare

Ai zice ca nu-i legamant.

Ca cerul sta si in tacere,

Se departeaza de pamant.



Cu locul unde e sfintenie,

Cu legaturi de viata-n dar

Prin Domnul care in smerenie

Ne-a facut mantuitori prin har.



Si nu au parte de pamant,

Cei doritori sa-L intalneasca,

Ca trec grabiti prin Duhul Sfant,

Si cerul o sa-l mosteneasca.



Si vin mai multi ca luati de vant

Si nu mai vor sa se uneasca,

Cu lutul si a lui vesmant

Ca au o patrie cereasca.



Cum vor ramane printre stele

Cum vor gasi drumul spre rai,

E partea Duhului de care

Noi tot vorbim cu mare grai.



Caci destinat a fost sa fie

O calauza-n orice zi,

Si nu se lasa cu mandrie,

In inima ce l-ar dori.



Dar de asculti si esti statornic

Si vrei sa mergi sub umbra lui,

Se schimba inima nevolnic

Si se preda azi Domnului.



Au sub osanda sentimente

Ce nu mai vor sa le coboare,

Caci prea de pret e Domnul slavei,

Ca sa Il uite unde oare-i.



Si poti ca sa mai simti o clipa

Acoperit de-a Sa prezenta,

Calitatea cea de seama

A iubirii-n permanenta..



Si multi au fost sa mai gaseasca,

Un strop din haru-i meritat,

De cand au stat sa-L intalneasca .

Pe Domnul ce l-au ascultat.



Iar azi, aceeasi vorba dulce

Acoperind al tau suspin

E gata-a vrea a te conduce

Ca sa ajungi la cel Divin.



Din prea umblatele poteci,

Cu gropi ascunse de caldura

Se vrea de sus sa le intreci

Si altu-i drumul spre scriptura.



Acolo au sa fie scoase

Cu mult prea marea Lui iubire

Tot ce nu era folositor,

Si nu ducea inspre zidire.



De-acum sunt clipe ca sa vie

Cerescul Tata iar la noi

Prin Fiul Sfant cand o sa fie,

Sa sune trambita de-apoi.



Amin