Poezie Aducere aminte

Aducere aminte



Între tărmuri de viaţă mă zbăteam cu năduf

Luptând cu valul ce venea mereu cu putere,

În jur era apă şi oameni, imensul văzduh

Era marea vieţii, ce plata şi-o cere.



Năucă alergând, pierdut-am din timpu' acordat

Căutand în van lucruri efemere, ce pier,

In braţe le-am strâns dar... s-au sfărâmat

Si-am plâns cu năduf... fiind goală de cer.



Din timp mi s-a spus de o barcă-a salvării

În care urcând eşti transformat pe deplin,

Însă atrasă eram de lumina mirifică-a zării

Dar cu cat ma zbăteam, adunam amar şi pelin.



Mi s-au frânt aripile-n zborul cel tern

Nu mai vedeam în toate nici un folos,

Atunci... m-a strâns la pieptu-i etern

Acel ce este Viaţa! Slăvitul Hristos!



Am înţeles că mă iubeşte aşa cum sunt,

Că nu mă iscodeşte judecând în fel şi fel.

Cioburi era viaţa mea, eram mânjită cu pământ

Dar nimeni nu m-a înţeles deplin ca El.



Trecut-au ani şi ani de atunci cu-a lor poveste

Iar eu mă odihnesc la pieptul său cel sfânt,

Pe drum m-au jefuit tâlhari şi "fraţi" fără de veste

Dar El m-a învăţat să fiu statornică-n CUVÂNT!



Azi pentru mine, în zi de aducere aminte,

Mai cer putere să-i iubesc pe toţi aşa cum sunt.

Când mă cobor în mine, îngân în slabele-mi cuvinte

-"Isuse! Fă-mă şi pe mine... cum eşti Tu: Sfânt, sfânt!"



amin

Zalău 21 nov 2010