Poezie Edificiul "Agapa"

De pe stradă întrai într-un zgârie-nori

Şi păşii prăfuit pe luxoase covoare...

Nici un suflet... Ţipenie... Doar uneori

Se aude-ascensorul care dă să coboare .



Coridoarele negre cu pereţi şlefuiţi

Mă îndeamnă-a păşi să le aflu misterul...

Dar unde sunt oamenii : la noii veniţi

Să le fie în casa aceasta reperul?



Cabinete-n uşi negre de abanos

Cu tăblii lucitoare tresărinde-n lumine,

Ce purtau denumiri haşurate frumos

Indicând înăuntru respiră cam cine.



Pe o uşă citesc uşurat : ”Uşier ”

Am bocănit cu pretenţii de stime

Şi cu un „Se poate ?” mă linse-i pe păr -

Deschise-i, întrai... dar acolo nu-i nimeni !



Pustiu. Nici un suflet. Văzduh înlemnit.

O muscă din linişte moale mai muşcă .

Doar haine pe scaun aranjate-ngrijit ...

Dar unde s-a dus uşierul gol-puşcă?!



Bătui într-un alt cabinet şi-am cătat:

Însă numai haine-atârnate pe scaun...

Atunci ascensorul să cate-am rugat

Alt cat unde-n haine un om ca să caut.



Milos, ascensorul mi-a dat alt etaj -

O sală în care ganguri s-adună...

Şi nimeni. Ţipenie. Nici chiar un miraj.

Doar liftul ceva parcă-ar vrea să îmi spună.



Citii pe o uşă : ”Ascultător ”.

Bătui şi-am întrat fără jenă fricoasă:

O cameră goală, un vis fără dor

Şi haine pe scaun , şi haine pe masă .



„Ascultător” - pe-altă uşă citii ...

Parcă aud cineva cum vorbeşte...

În uşă emfatic eu bocănii –

Deschise-i... Doar haine. Muţenie de peşte .



Chemai ascensorul ce mi-i ca amic

Şi el pofticios îşi deschise iar gura

De iar mă repede din golul nimic

Mai sus şi mai sus să-mi ridice făptura .



Aud - parcă cântă un cor undeva -

Dădui de-nţeles că acolo îmi place.

Liftul îşi cască iar larg gura sa

Şi râde tăcut. Doar râde şi tace .



Cântă corul acolo. Alerg căţeluş

Ce se gudură jalnic supus la picioare,

Am dat de o uşă-mbrăcată în pluş :

„Cor ” striga prompt o tăblie mai mare .



Am bătut sfiicios , iarăşi părul mi-am lins

Şi deschisei cuminte uşa plină de taine ...

Dar... tăcere. În sală nu e nici un ins!

Iar pe scaune-s haine... şi haine... şi haine!



Alergai îngrozit la prietenul meu :

„Ascensorule, du-mă, te rog, mai departe !”

Am ieşit . „Diacon ” scrie - am deschis uşa greu –

Doar haine şi mobilă... nici o vietate .



Mai departe gonesc ascensorul nebun.

Deschid uşi : ”Presbiter ”„Episcop” şi alte -

Doar haine şi haine ce nu râd şi spun,

Răstignite pe mese, pe speteze-atârnate.



Iată-a spus ascensorul : „Mai mult nu mai pot!”

Mă scuipă obosit pe-un covor de-alea rare,

Eu păşii scărpinându-mi de-amorţire un cot

Şi priveam împrejur aruncînd nepăsare .



Am găsit cu-ochii-o uşă ce stă ca un mal ,

Că, nevrând, mi-aranjai părul meu cu stupitul

Şi-am citit cam cu frică : ”Păstor principal ” -

Mi-nghiţi garnisajul întreg bocănitul .



Uşa-am dat la o parte... atent... foarte-atrent...

Zâmbii. Nu e nimeni. Doar haine frumoase.

Am şuierat uşurel şi strident

Şi-am râs de aceste odăi găunoase .



Dar unde sunt toţi? Poate că sunt răpiţi?

Dar hainele nu-s aruncate în claie!..

Atunci unde oare sunt duşi sau porniţi:

La plajă, la doctor ori, poate, la baie?!



Prietene bun, ascensorul meu drag,

Te rog, du-mă, frate, mai bine afară

Să pot să păşesc iarăşi liber şi larg

Sub cerul albastru de primăvară !



Dar ce e? Un sunet ca clopot bătu

Şi ascensorul rosti : „Ora mesei ”

O uşă îndată se desfăcu

Şi văd de acolo... în haine !-un om iese!!!



Trecu pe alături fără bine a-mi da,

Doar ochii-l trădau că i-i foame lui foarte,

Iar ascensorul l-a dus undeva

Nici prea aproape şi nici prea departe .



Iar uşile se deschideau scârţâind

De oameni ieşeau că în râs, câ în scâncet

Şi liftu-i ducea că pe rând, fără rând

Pe fiecare-ntr-un loc să mănânce.



M-a prins şi pe mine şi eu zăpăcit

Cu ochi de captiv aşteptam cât coboară,

Iar apoi tăcut iar din colţi i-am ieşit

Pe uşă : afară, afară, afară!



O, Doamne, în ce libertate mai sânt!

Isuse, ce scumpă-i acum libertatea!

Respir aer alb între cer şi pământ,

Ascult şi Lumina , aud şi Dreptatea.



Dar ce e cu casa ce-n strai poleit

Cu ziduri se-avântă de cer mai aproape ?

Pe-o firmă luxoasă „Agapa „-am citit

Şi-am râs uşurat :„ Da-a, bune „agape”!”