Poezie Chemările Mării

Mă cheamă marea să-i ascult

Suspinul ei albastru.

Eu sus pe țărmu-i stau demult,

Cuprins de vrajă și tumult,

Un pescăruș sihastru ...



Cu ochii pironiți în zări,

Privesc și-ascult furtuna.

Și-n geamătul bătrânei mări,

Răsună din adânc, chemări

Ce le aud și-acuma.



Mă cheamă naufragiați

Să merg la ei cu harul,

Luptând în valuri disperați,

Ei nu găsesc pe lume frați,

Iar eu sunt salvamarul!



Atâtea vase cu catarg,

Ce-n noapte navighează

Și-n nevăzute stânci se sparg,

Mă cheamă să le fiu în larg,

Un far ce luminează.



Pe bolta aștrilor fugari,

Ce urcă și coboară

Și-a sateliților hoinari -

Mă cheamă voci de marinari,

Să fiu o stea polară.



Între pământ și cer mă-mpart,

Chemat de mii de șoapte!

De mine însumi mă despart,

Sunt matelot ce fac de cart,

Pe punte-n miez de noapte.