Poezie MINUNI ÎNVEŞMÂNTATE ÎN BOALĂ

Alunecam spre stele să prind un gând spasmodic,

Minunea dinspre ele mă-ndeamnă să fiu optic;

Atunci, o rază mată mă cuprindea mocnit…

O altă zi din viaţă ajunge la sfârşit.



Privirea mea răzbate la ochii lor închişi

Devine lunecoasă spre ochii reci şi stinşi…

O lume prea haină mă mistuie la glezne,

Ce omenire rece şi oarbă ea la semne!



Ce poate să-mi aducă decât un trai nedemn?

Al meu destin căzut, uitase că sunt demn!

Eu mie îmi asigur nelinişte şi frig,

Iar ochiul meu de-acum încep să îl irig.



Mergeam ieri printre oameni,

Nişte statui active cu suflete în răni,

Sorbeam o gălăgie surprinsă-n ochii răi

Iar seara mea cea sumbră râde în văpăi.



Nisip şi gânduri pe urmele nestinse

Vântul le aşează la tălpile-mi încinse,

Valuri răcoreau o seară călduroasă

Când dragostea simţeam că vrea să-i cad în plasă.



Ce patimă nebună! În sunet mă topesc…

În noaptea lunecoasă şi să mă-ndrăgostesc!

Privirea se zideşte pe scenă de iubire

Iar mintea o cultivă întru nemurire…



Spre buzele saline, spălate de ocean

Alerg hipnotic înaintând în van

Te simt chiar lângă mine prin mângâieri feline,

Sau briza diafană jucându-se cu mine ?



De n-aş fi ispăşit timpul greu ce am avut

Roşul alegeam a lumina un drum pierdut,

A fost un alb ce s-a ales

Atunci când stele am cules…



Când îmi ridic pleoape ridate, în soarele bătrân,

Dragostea de nicăieri încep să o îngân

Prin ochii brumării şi râs maliţios,

Încep să râd de ea, dar râsu-i dureros…



Alunecam spre stele, să prind, să mă ating

În minut rebel, să am şi să înving!

Ce poate să oprească o puritate goală…

Decât doar o minune înveşmântată-n boală?







Lumina. Iubire. Iertare. Învata sa fii mai mult decât esti!

http://adinacristinelaghinescu.wordpress.com