Poezie Umblând pe ape (1)

Umblând pe ape



Vâsleau de zor pe mare ucenicii,

Iar valurile se zbăteau năucitor.

Încercau să ţină echilibrul bărcii

Însă aveau nevoie acum de ajutor.



Ştiau că Domnul a rămas pe ţărm

Ca să se roage singur la o parte.

Stihiile şi vântul băteau ferm,

Spre un dezastru se părea să-i poarte.



Dar deodată-n faţa lor pe ape,

Apare o fiinţă ce sfida natura

O văzură clar, atât de aproape!

Încât au ţipat toţi cu toată gura.



"E o nălucă!" Ziceau unu către altul,

Înspăimântaţi şi îngroziţi de ce vedeau,

Nu ştiau că este ISUS Preaînaltul!

Cuprinşi de teamă cu valul se luptau.



"-Eu sunt" le spuse Domnul, "nu vă temeţi!

Natura întreagă pot să o supun,

Voi trebuie din inimă să credeţi

Şi veţi vedea înfăptuit ceea ce spun".



-"De eşti Tu Doamne" spuse Petru

-"Porunceşte-mi ca să vin la Tine"

-"Da vino, haide îndrăzneşte Petru

Credinţa ta pe val te ţine"



Şi se ridică Petru înfrigurat

Începe a paşi timid pe ape

Şi e cuprins de exaltare, e mirat!

Că apa stâncă se făcu sub talpe!



Călca pe ape falnic maiestuos

El şi Isus umblau pe ape împreună

Dar.. se uită la valuri,deveni fricos

Că se zbăteau grozav, şi ce furtună!



-"O Doamne scapă-mă că mă afund"

Se înspăimântă, strigă cu-nfrigurare

-"Apucă mâna mea, că iată Eu te prind

De ce te-ai clătinat în încercare?"



-"Puţin credinciosule, hai te ridică!

De ce te-ai îndoit şi teama te-a cuprins?

Pe apă calcă cu îndrăzneală, fără frică

Cât eşti cu Mine! Eşti de-neînvins!"



***



Când barca ta e clătinată de furtună

Îţi spune Domnul că iţi stă aproape

Să nu te înspăimânţi când norii se adună

Că El Stăpân e şi astăzi pe ape!



amin

Zalău, nov. 2010