Poezie Vine Domnul (2)

Vine Domnul



Mi s-a răvăşit în gene somnul

Cucul cantă undeva-n departe

Arde răsăritul, vine Domnul,

Vine Domnul să ne ia din moarte



Munţii se desfac în coji de nucă

Suflă vântul dezgolind copacii

Strigă noaptea gata sa se ducă

De durere ţipă-n câmpuri macii



Ploaia bate cu furie-n geamuri

Răsăritul arde vâlvătaie

Mâinile mi se preschimbă-n ramuri

Agăţate-n colţuri de odaie



Pe genunchi furtuna ne trânteşte

Semn înfricoşat pe nori apare

Pune, Doamne, semnul Tău de peşte

Să ne scape din necazul mare



Ţine-mi, Doamne, inima-n credinţă

Tot pământul se scufundă, iată

Toţi se-ascund şi gem de neputinţă

Ţine-mi, Doamne, inima curată



Vai şi vai, cad stele din genune

Luna varsă sânge peste sânge

Soarele e negru de tăciune

Lacrimi nu-s ...doar ochiul Tău mai plânge



Sanja Cristea Tiberian