Poezie Străjerul (5)

Străjerul



E ceas târziu, natura tace

Doar vântul suflă-ncetişor;

Oare străjerul ce mai face?

Oare e treaz? E vegheator?



Oare grijeşte de-a lui slujbă?

Oare-i atent? Sau adormit?

Oare pe coridoare umblă?

Sau oare-n post e neclintit?



E ceas târziu, natura tace,

Se-aude-un pas, şi altu-n urma lui;

Străjerul însă-n somn el zace,

Şi nu aude glasul nimănui.



Dar Domnul Slavei azi soseşte

Căci vrea să-i ia pe-ai Săi copii.

Străjerul tot nu se trezeşte

Şi timpu-i gata-a se sfârşi!



Se duc minutele întruna

Şi trâmbiţa se-aude clar.

Şi toţi cei ce primesc cununa

Pornesc spre-a Cerului hotar.



Însă străjerul doarme încă;

Oare de ce nu s-a trezit?

Oare de ce în a lui muncă,

N-a fost statornic? N-a păzit?



Se-aude-o trâmbiţă cum sună,

Tot mai aproape, tot mai mult,

Străjerul parcă se deşteaptă,

Însă minutele-au trecut.



Se uită-n jur, cuprins de teamă,

Fără să spună vre-un cuvânt;

Şi inima-i în piept se sfarmă

Căci a rămas jos pe Pământ.



Alaiul Sfânt nu se mai vede,

Însă un foc mistuitor,

Se simte aprig, cu durere

Peste acei nevegheatori.



Străjerul plânge cu putere

Însă-n zadar, căci s-a sfârşit!

Pentru un ceas de neveghere

Pierdut-a Cerul, negreşit!



Şi-acum aşteaptă osândirea,

Şi chinul greu ce va urma!

Căci şi-a pierdut azi mântuirea

S-a depărtat de Slava Sa!



Deci astăzi vreau să fac strigare,

Şi toţi să ne trezim din somn!

Să stăm mereu în aşteptare

Să-ntâmpinăm pe-al nostru Domn!



Căci Domnul, este foarte-aproape;

E chiar la uşă, E aici!

Oare eşti gata soră? Sau tu, frate?

Oare suntem noi astăzi pregătiţi?



Mai e puţin, şi Domnul vine;

Dar până-atunci, noi să veghem în post,

Să stăm mereu plini de credinţă,

Să-L aşteptăm pe Tatăl Nost!



El ne va duce sus în Slavă,

Şi pururea cu El vom sta;

Deci inima de El ţi-o leagă

Căci doar aşa vei triumfa!