Poezie Ce-i omul...

Cu ochii prin lacrimi, prin veacuri şi stele

Mereu cercetînd lucruri bune sau rele;

Cu vorba prin gînduri, cu gîndul prin vorbe

Strîngînd informaţii şi-o groză de probe,

Cu paşii pe drumuri ce vin din istorii

Ce duc spre înfrîngeri sau duc spre victorii

Se strigă demult întrebarea strigentă

Ce-a fost, e, şi va fi permanentă

În lumea ce astazi se nasc mari probleme

Probleme mai multe, probleme mai grele,

Probleme ce parcă se ceartă-ntre ele,

Ce-i OMUL, voi oameni ce ştiţi toate cele,

Şi care e azi drumul lui?



Şi liniştea parcă uşor se aşterne

În timp ce răspunsul se-aşteaptă, se cerne,

În timp ce cu gîndul deschis vrem să vină

O rază ce astăzi s-aducă lumină.

Şi nu trece mult căci cu strigăte ferme

Ştiinţe exacte, istorii moderne,

Savanţi de renume pe plan mondial

Literaţi şi artişti care fac noul val,

Filozofi şi poeţi, toţi cu minele sus

Cer drepturi precise să dea un răspuns;

Pentru marea problemă ce astăzi s-a pus

CE-I OMUL…

Ce trist e să fii doar o simplă-întîmplare

De acum milioane de ani de uitare,

Ce trist e să fii fără nici o speranţă

Aşa, doar ca frunza avînd alianţă,

Doar vîntul ce-o poartă în colo şi-n coace

Şi-apoi doar în bălţi o mai lasă în pace



CE-I OMUL? E logică, cifră şi start,

Atunci cănd lansează o bombă exact,

Atunci cînd spre cer muribunde pachete,

Explozii şi morţi se înaţă buchete,

Şi toate din logică doar, din proiecte

Răsar şi se nasc!

CE-I OMUL! Un mare arhitect si constructor,

Sublim proiectant de clădiri, un intructor

De forme şi stiluri spre cer azvîrlite,

Din sticlă şi-oţel cu zvelteţe clădite.

CE-I OMUL? Cînd scoarţa se zbate se frînge

E un mare-arhitect şi constructor ce plînge

Ruine de case ce-au fost linii drepte

Şi-acuma-s grămezi de oţel şi de pietre;

Ruine de case ce-odată în soare

Priveau peste-ntinderi cu-n gust de sfidare

Pămîntul şi timpul

CE-I OMUL? Un mare subtil scriitor,

Construind noi reţele de viaţă şi dor,

Şi-ngropând sentimente ce nu se petrec.

CE-I OMUL ? Un mare şi splendid poet,

Ce cîntă frecvent cu natura-n duet,

Un liric ce-ncepe mereu şi mereu

Cu pronumele prea personal „eu”, „doar eu”;

Un poet de factură modernă cu ropot

În ritmul de viaţă şi visul doar tropot

Mai lasă în urmă urmă cu vâlvă şi zgomot

Şi-apoi iute piere



CE-I OMUL? Aşa filozofic vorbind,

E-o minte-nţeleapta ce-o vezi des gândind,

De mult aplecată-n esenţele vieţii:

Să scoată de acolo un drum frumuseţii

E o minte ce caută sensuri înalte

Dar numai in om si nicînd ‘n-alta parte;

Sa spargă si cifrul ascuns tinereţii

Ce poate sa-nlăture stavila vieţii

CE-I DOCTORE, OMUL; de stai si priveşti?

Cum poate natura, de vrei sa gândeşti

Din simplu-accident si din pura-întâmplare

Sa scoată-o fiinţa sublima si tare

Acum milioane de ani?

CE-I OMUL, voi oameni ce ştiţi toate cele

Probleme mai multe, probleme mai grele,

Probleme ce parca se cearta-ntre ele,

Si care e azi drumul lui?



Se succed anotimpuri, se succed generaţii,

Ce parcurg in viteza întinsele spatii,

Se petrec in viteza prea scurtele vieti

Care nu-s de-ajuns ca sa ştii sa inveţi,

Dar se aude mereu si sunt oameni ce ştiu

Ca exista-o speranţa si ca nu e târziu

Ca prin ea sa ajungem la tel si la vis,

Oferind tuturor, tuturora deschis

Din ce mâini vine el, din zori pamintesti ?...

Se-ntreba mereu David, si tot el răspunde

Cu harfa, cu versul caci n-are ce-ascunde:

“Cu mult mai prejos dacit Domnul ai fost,

Cu onoare si cinste si-n toate un rost,

Stapîn peste pomi, peste moarte si vint,

Peste tot ce e viu si întreg pe pământ,”

Dar n-ai vrut … si-ai pierdut

Dar tu, om, care crezi ca exista mormânt

Care poate prin Domnul sa fie înfrânt

Dar voi oameni ce-aveţi o credinţa de sus,

O speranţa de aur si-un scop bine pus,

Ce ştiţi voi ca-i omul?

Si o linişte parca uşor se aşterne,

In timp ce răspunsul se-ateaptă, se cerne

In ce cu gândul deschis vrem sa vina

O raza ce astăzi s-aducă lumina:

“Este piatra de preţ din cununa iubirii,

E speranţa ne-nfrânta ce cheamă zefirii

Este stânca ce-aştepta tăria furtunii

E farul de gânduri din mijlocul lumii,

E sprijin la greu pentru cel disperat,

Estre pâine si zâmbet cu cel încercat,

Este gândul curat care trage zăvorul

La porţi de cristal ce demult cheamă dorul

Este fiu de lumina de Cer luminat,

ESTE FIU DE-IMPARAT!”