Poezie Dorinta mea (1)

Mi-e dor



Mi-e dor sa se ridice, din nou aceea lucrare,

In care sa suspini, ca fuge timpul tare.

Ca as mai sta in fata cerescului Cuvant,

Si nu sa merg acasa, la traiul murmurand.



Mi-e dor sa am in spate o mana sa se puna,.

Pe umarul meu slab si -adus la indemana

Sa fie-a Tatalui meu brat, care sa ma-ntareasca,

Sa ma ridice sus si harul sa mi-L creasca.



Sa intru-n casa Lui, cu drag ca-i Templul sfant.

Unde locas il are Domnul pe-acest pamant.

Si El e Tatal meu, deci sa nu am regret,

Cand vine cu-o mustrare si vrea sa ma indrept.



Apoi sa am in fata, acele clipe scumpe,

Din ziua cand am fost la slujbele mai multe.

Nu sa ma eschivez ca am atat de lucru,

Cand Dmnul ma asteapta si slava umple templu.



Mi-e dor sa-i am pe frati aproape de Scriptura,

Cu mine impreuna sa primim invatatura.

Cum sa aduc momentul de mare cercetare,

La mine sa ramana, viu pe a mea carare?



Prin valuri de ispite ne trage-n jos vicleanul,

Si ne ia ce-avem de pret, sa nu venim la Domnul.

Dar si alte usoare, lucrari ce se astern

Le da deoparte-n graba, sa nu se scrie-n cer.



Si multe amanunte sa nu deschida calea,

Prin care sa vedem ce mare-i inselarea.

In care vom cadea cand nu este veghere,

Si a golit paharul sa nu avem putere.



De vom putea sa facem acuma cat e vreme,

Aceea marturisire in care ni se cere,

O clipa de cainta si-ntoarcere la cruce,

Unde a suferit Isus pentru-a aduce,



La noi al Sau Cuvant, vestit sa ne salveze,

Ne vom putea urca mai sus pe metereze.

Si vom astampara din dorul ce e gata,

Sa treaca la altar, si sa primim rasplata.



De asta mi-este dor si vin acum si eu,

Ca sa ii cer iertare, in scump numele Sau,

Ca inc-o zi sa lase, din indurarea Lui,

Cum a facut lui Petru, in lepadarea lui.



Si sa ma intareasca, sa scot tot ce-i firesc,

Ce se asterne-n cale pe El sa nu-L doresc,

Prin ocuparea mare a timpului cu lucruri,

Ce nu au sus valoare si-n El sa nu ma bucur.



Amin