Poezie Ca soarele ce-i sus pe bolta

Ca soarele ce-i sus pe bolta



Ca soarele ce-i sus pe bolta,

Care rasare dimineata

Si ne-ncalzeste cu-a lui raze

Iar in apus si-ascunde fata,



Ca rasaritul ce ne-ncanta

Si lumineaza-ntreg pamantul

El cu caldura-i ne-nvesmanta,

Dar apusu-si spune cuvantul



Asa suntem in asta lume,

Ca soarele care rasare.

Suntem ca-a valurilor spume

Suntem ca si o lumanare.



Viata noastra se zareste,

Ca soarele la rasarit

Si putintel ea straluceste

Insa apune in zenit.



Caci anii vietii noastre zboara,

Ca umbrele, iute dispar,

Cand noaptea peste noi coboara,

In graba-ajungem la hotar.



Suntem ca iarba de pe glie

Care-nfloreste la lumina

Se scutura cand vantu-adie

Sau cand o bate vreo furtuna.



Ca raul care unduieste

Si curge printre stanci la vale,

Dar arsita il dogoraste

Si seaca-apoi apele sale.



Ca floarea ce se vestejeste,

Ca iarba ce coasa o taie,

Ca umbra care se iveste ,

Suntem ca focul cel de paie.



Suntem un soare ce rasare,

O apa care unduieste,

Suntem ca si o lumanare,

Un abur ce se risipeste.



Si totusi viata asta scurta ,

Ne este data ca un dar,

Chiar de-ntalnim durere multa,

Tatal ne-a daruit mult har.



Sa facem bine tuturora

Sa-l laudam pe Dumnezeu,

In intunericul de-afara,

Frumos sa stralucim mereu.



Cand viata noastra va apune

Si va ajunge la sfarsit,

Sa auzim a lui chemare,

Si-un calduros: “Bine-ai venit”



22-03-2010-Marioara Coman

Petrosani