Poezie Statornicia dragostei dintâi

Nu-Ţi cer şuvoiul apei Tale sfinte

fântânii mele gata a seca.

O picurare-atât Îţi cer, Părinte,

dar picurarea-aceasta fie-a Ta...



Nu-Ţi cer să faci cu Harul Tău risipă,

văpăile durerii când mă-nving,

ci-ngăduie-mi, măcar pentru o clipă,

de poala hainei Tale să m-ating...



Nu-Ţi cer prezenţa suprapământească

în cortul meu, cu-al vindecării dar,

ci rogu-Te, din slava Ta cerească

trimite-mi un cuvânt, atâta doar...



Nu-Ţi cer să mă primeşti la loc de cinste,

la masa de Stăpân şi Împărat.

O firimitură chiar cât un grăunte

ar fi ospăţul meu cel mai bogat...



Nu-Ţi cer ca-n mărginitu-mi perimetru

să îmi aduci descoperiri în dar.

Priveşte-mă cum l-ai privit pe Petru

şi dă-mi şi mie plânsul lui cu-amar...



Eu ce să-Ţi dau în schimbul-atâtor haruri?

Ce pot să-Ţi dau ca dar de căpătâi?

... Mai scumpă-mi ca oricare dintre daruri,

statornicia dragostei dintâi...