Poezie Corbul şi Porumbiţa

Corbul – pasăre-nţeleaptă

N-a văzut nici un pământ,

A făcut numai o roată:

Doară apă, doară vânt.



Nici o insulă, o stâncă,

Nici o zare de uscat,

Prea devreme este încă

Să gândeşti la debarcat.



Doară valuri furioase,

Spumă galbenă pe colţi,

Apele răutăcioase

Şi neprimitoare bolţi.



Deci socoate-atent în minte –

Nimeni arca nu ţi-o vrea,

Dormitează dar cuminte

Până timpul te-a striga...



Porumbiţă – copiliţă,

Ai zburat, ca şi un dor

În speranţă şi credinţă

Prin mânia apelor.



N-ai cătat nici stânci, nici port tu,

Reazăm nu ai iscodit,

Sub picior să ai suportul,

Sub viaţă – trai liniştit.



Prin întunecimea ceţii

Între ape şi-ntre cer,

Căutai Copacul Vieţii,

Care creşte-n Adevăr.



Şi din larma cea deşartă,

Te-ndreptai spre plai senin,

S-aduci celor ce te-aşteaptă,

Frunzuliţa de măslin.