Poezie Iertarea (4)

Iertarea,



In umbra ispitei amare,

Cand totul devine infern;

Cand totul in noapte se pierde,

Iar giulgiul de gheata,

Iti cuprinde fiinta,

Si-n glasuri stridente,

Te-acuza mereu constiinta,

Se naste in tine recunostinta,

Lasandu-ti in suflet,

Deplina cainta.

Si-atunci,ca o haina,

Imbraci pocainta.



Si-n taina in cerul etern,

La tronul dreptatii divine,

Isus,mijloceste duios:

O Tata! Mai iata-l,

Si da-i indurare;

Ca si pentru el, sus pe cruce,

Strigat-am: “iertare!”

E rodul Golgotei,

Sub pretul de sange,

Ce-a curs fara vina…

Cand mana pagana,

In cui m-a tintit,

In chinul amar si cumplit,

Osanda si vina lui toata,

Chiar eu,le-am platit!



Se-ndura atunci Sfantul Rege,

Privind catre mielul de jertfa,

Ce-a rupt al zapisului lage…

Si-n susurul bland,

Rosteste maretul cuvant:

“Salveaza-l!”

Tot cerul rasuna

In intindere-albastra.

Iar mana strapunsa,

Se-ntinde sa scape din lanturi,

Un suflet zdrobit de durere;

Si vocea-i sublima,

Iti sopteste atunci neschimbat:

“Ridica-te,te-am iertat!”

Viorel Radu.