Poezie Ce folos....!

Ce folos, c-ai dat ţărânii glas!

Spre Tine Doamne să grăiască;

I-ai spus ţărânii ,,n-am să te las"

Dar când Te strigă-i doar un glas

Ce imploră mila cerească.



Este un glas ce-i plin de jale

Un glas cu plânset, plin de dureri

Ce cheamă harul milei Tale

Ca ajutor să-I dai pe cale;

Oh, răspunde-I Doamne la cereri!



Ce folos, c-ai dat ţărânii glas!

Dacă nu vrei nici să-i răspunzi;

Înalţă rugăciuni la orice pas

Strigând: ,,de Tine nu mă las"

Te cheamă: ,,în inimă-mi pătrunzi;



Din pământ Tu m-ai făcut un vas

Şi-ai pus deasupra sfânta-Ţi mână

Mi-ai dat un chip, mi-ai dat şi-un glas

Un suflet şi trup de pământ ars

Ce pot să fac? Sunt doar ţărână!



Rugăciuni înalţ cu al meu glas

În genunchi eu stau la Tronul Tău;

Dar, fără răspuns eu am rămas

Prin mine trecut-a un fier ars

Şi am ştiut, că e păcatul meu".



Ce folos că-ai dat ţărânii glas!

Dacă n-are şi înţelepciune;

Din ea se poate face un vas

Dar vas a fost şi tot vas a rămas;

Glasul? Nimic nu poate spune!



Ce folos, c-ai dat ţărânii glas!

Dacă nu ştie-a-vedea bine;

Dă-i pricepere ca la-al său pas

Din timpul ce i-a mai rămas

Să-nalţe glasul către Tine.



Puternic, eu glasul mi-l înalţ

Spre Tine Doamne să grăiască

Pentru ca-n timpul ce-a rămas

Să strig la Tine cu al meu glas;

Răspunde-mi cu mila Ta cerească!



A.N

18.08-1.09.2012 Firenze