Poezie Baladă

Baladă

I

În palat încrâncenat

Este-un om întemniţat

În lănţuguri şi zăvoare

Fără cer, şi fără Soare.

Umeri gârboviţi şi stinşi,

Ochii de-ntuneric prinşi.

La poarta palatului,

Căscatul soldatului ...



Şi văzând că straja-i ră'

A venit o pajură;

A bătut cu clonţu-n gratii

Şi a spus tăios :”Bărbate,

Nu te vrei în libertate?

Ca să zbori unde doreşti,

Ca să iei tot ce pofteşti,

Să fii 'nalt, mai 'nalt... mai 'nalt,

Ca oricine, celălalt .

În sfârşit, sătul de sânge

Mândru aripile 'ţi-i strânge

Şi-i cădea din înălţimi

Sfărâmat în adâncimi

Ca să fii în gura multor'."

Fost vultan, muri ca vultur!

Omul tresări şi-a spus :

„Tu nu vezi că sunt răpus?

Ce aripe, care zbor,

Când mă vezi că-n lanţuri mor?”

„Pentru zborul cerului

Iată iarba fierului

Ea topeşte fiarele

Deschide zăvoarele!"

Lanţurile au căzut,

Uşile s-au desfăcut,

Santinela "horăia"

Şi nimic nu auzea .

„Liber sunt !” – strigă el tare

Şi-ntinse falnice aripi

De zbură voinic, vânjos,

De la toate ce sunt jos .

Tot dădea cu ochii roată

Ca să prindă lumea toată

Dar o poftă-n el tot plânge:

Sânge, sânge,sânge, sânge...

Rupe, rupe cu clăbuci

Păsări mari şi păsăruici;

Dar cu cât mai mult doboară,

Pofta ţipă tot mai chioară:

Încă, încă, încă, încă,

Bate-n zbor şi bate-n brâncă,

Bate-n alb şi bate-n negru,

Bate-n rău şi în integru,

De cu zori pân-în apus...

Ci puteri de-acuma nu-s!

Se opri deodată trist

Săturat de-atât ucis.

A privit cerul senin:

„Libertatea asta,-i chin!

Doamne, iartă-mi faptele

Şi toate păcatele!”

Şi şi-a strâns aripile

Aţintind risipile ...





II



În palat încrâncenat

Şade-un om întemniţat.

Zângănesc cătuşele

Şi-l apasă uşile .

Şi o pasăre senină

A venit ca o lumină

Şi i-a spus printre lăcate:

„ - Vrei să ieşi la libertate?"

„ - Cum să ies, nu vezi că-s prins

Şi de lanţuri sunt cuprins?"

Ci o rază-a străbătut,

Lanţurile au căzut,

Uşile s-au prăvălit,

Santinela a fugit.

Privi omul bucuros,

Căci lumina, mulţi a scos.

Râd cu toţi sub cer senin

Respiră cu pieptul plin.

Iară pasărea le-a spus:

„ - V-a eliberat Isus!

Vă dă aripi să zburaţi

Unde vreţi să v-avântaţi!

Dar mai este-o rugăminte

Pân' vă veţi porni 'nainte –

Câte-o cruce să luaţi

Şi în spate s-o căraţi.

Când în sus vă veţi sălta,

Crucea vă va apăsa;

Despre zbor de veţi gândi,

La pământ vă va trânti .”

Au strigat cu toţii: " O!"

Şi-au zburat care-ncotro.

Doar acesta a rămas:

„ - Ce, n-ai zbor şi nu ai pas ?”

„ - Ba zburam eu, prea pe sus

De în moarte-apoi m-am dus.

Cine zborul îmi vedea

S-ascundea şi blestema."

„ - Tu eşti liber, nu fii bleg!..."

„ - De-asta crucea şi aleg."

„ - Crucea-i grea,cărarea-ngustă,

Vipere pe ea te gustă!"

„ - Poate şi m-ar bate-n rost

Doar să nu fiu cine-am fost;

Poate şi m-ar bate-n dor,

Mai bine sub cruce mor

Decât plânsu-aripelor

De la fundul râpelor !”



Şi porni cu crucea-n spate ...

" - Ce, e bine-n libertate ?!”

„ - De cât "sie" iar stăpân

Mai bine supus rămân.

Deci dau libertatea mea

Dumnezeului, s-o ia.

Să duc crucea ce mi-i dată,

Bucurie pentru Tată.

Că odată am zburat,

Doară rău am adunat ...

... Şi-acum rănile mă dor ...

Că... sub cruce-i mai uşor !

Şi-apoi n-am unde să mor !!!”