Poezie Recunoştinţă (6)

Frații mei! Recunoștința este azi o floare rară

Ea-nflorește și încântă doar când bucuri, coboară

Doar când laudă aduce mulțumiri lui Dumnezeu

Când credința zămislește, când roade aduci mereu.



Căci recunoștința este gândul bun, fapta morală

Care-ar trebui să strige ... nu-nfrânata cu zăbală,

Și condusă mai apoi printre tufe de scaieți

Glasul ei încet se stinge, rodul ei e mai răzleț.



Către Ziditorul nostru să-ndreptăm recunoștința

Căci prin El, avem voința, prin El viața și ființa

Avem “totul și deplin” când pe Domnul prețuim.

Recunoștința e haina ce-o-mbrăcăm și-apoi trăim.



Când mireasma cunoștinței prin Isus o-mpărtășim

Parfumul recunoștinței multor oameni dăruim.

Atunci toți se ospătează prin harul ceresc, divin

Recunoscând doar că toate de la Dumnezeu ne vin.



Floarea rară când o cauți, bucuria o-ntâlnești

Ea-i adusă, frate dragă, din sfere dumnezeiești

Căci Tatăl privind spre Isus a recunoscut iubirea

Trandafirul scump din Saron ne-a înduioșat privirea.



Mulțumim Ție, Stăpâne, că pe veci suntem salvați

Nu ne mai așteaptă iadul căci suntem răscumpărați

De aceea mulțumire, bucurii și lauda noastră

Ți le închinăm din inimi cu jertfiri și flori în glastră.



28.10.2010 – Petru Coman

Petroșani.