Poezie Toiagul (1)

Toiagu-mi păşeşete-nainte cărări arătându-mi şi ape ,

Mă-nţelepţeşte întruna sfetindu-mi orişice loc ,

La somn de m-aştern lângă pieptu-mi mi-l aranjez mai aproape :

Amic şi o armă în noaptea fără lumină şi foc .



Aşa că vânjosul toiag mi-i lucrul mai scump şi mai drag !



O pasăre-n laţ mi s-a prins şi pieptu-i lipit de cărare ;

Milă-am avut , că-i măruntă şi n-am dat cu bâta în ea .

Am scos-o cu grijă din laţ şi-am dus-o atent de picioare

Din nemărginirea de-afară în casa îngustă a mea .



„Nu zgârie – mi zic – şi nu muşcă...” deci vajnic o-nchise-i în cuşcă .



Grăunţe îi presurai şi apă-i turnai în ulcele ,

„Pui – pui ...”- m-am rânjit înainte-i cu dinţii puţini ce-au rămas .

Dar ea tot zăcea ca captivă cu pieptul lipit de podele ,

Cu ochii închişi , nemişcată , fără putere şi glas .



„Ei , bine – am zis – va fi-o zi , când pasărea va flămânzi !”



Dar zile-au trecut şi tăcere , iar oala cu ea n-a fi plină ...

„Ei , bine – îi spun – du-te-acasă , poate ai fraţi şi surori .”

Am scos-o pe palme din casă şi-o aruncai în lumină ,

Iar ea a zvâcnit bucuroasă şi s-a înecat iute-n zori .



Toiagul meu drag şi umblat , mă iartă , mai nu te-am trădat .



Iar zile în nopţi tot au curs şi nopţi se topiră în zile ,

Când iată din somn cineva cu glas albăstriu m-a trezit...

Că îngeri îmi cânt ori că păsări , că flori cânt ori că copile ...

Eu bâta-mi luai şi afară ieşii şi grăbit şi uimit .



Dar ... nimeni – doar glasuri de sus nu conteniseră-n curs .



Vre-un arbore să se aşeze în zadar păsăruicile cată !

Înfipse-i ciomagul meu deci mai cu putere-n pământ

Şi-o pasăre albă pe dânsul se aşeză chiar îndată ,

Ne-oprindu-se nici pe o clipă din îngerescul ei cânt .





Iar bâta mea , văd , se trezi şi prinse-n ochi a-nfrunzi !



Ramuri îi cresc iar pe ele păsări şi păsări s-aşează ,

Tot cânt la un loc , iar toiagul , mă uit , flori frumoase a dat ...

„O , Doamne ! – rostii –că sunt altul , că altu-aiureşte , visează ,

Ori , poate , că dorm încă-n noapte şi sforăi ca mâţa în pat ?!”



Vedenia însă nu cade : pe pom văd rumenindu-se roade !



„Să gust ?..” – am gustat : bucurie în inimă-a dat cu putere ,

Iar cântul mi-a curs ca o apă ce sufletul meu mi-a împlut .

Se-ntoarse în piept prospeţimea şi râsetul larg , şi vedere ,

Singurătatea fugi - eu cânt când în glas, când tăcut !



Iar azi am văzut că-n copac păsări cuibare îşi fac !