Poezie De atâtea ori...

De atâtea ori



De atâtea ori Ţi-am spus că-mi pare rău

Încât mi-e greu să-mi amintesc.

Că am greşit atât de crunt şi greu,

Căzând mereu, şi rătăcind în drumul meu,

Alunecând, când Tu... sperai să cresc.



Mă ţin funiile neputinţei oarbe

În lupta cu păcatul insistent.

Ce parca întreaga forţă mi-o absoarbe,

Iar în nesomnul nopţii lungi şi albe,

Deznădejdea mă apasă iar strident.



Că frunzele mi-au părăsit copacii,

Iar crengile golaşe zgribulesc în frig.

Astăzi plâng în ger şi gem săracii,

S-au dus: căldura, fluturii şi macii,

Cu toată forţa, Doamne azi Te strig!



Adu înviorarea în inima mea frântă,

Dezleagă-a neputinţei legături ce dor,

Să fie soare iar, şi îngeri care cântă

Atunci când Duhul Sfânt adie şi cuvântă,

În duh să pot pluti pe aripi de zbor!



A M I N

zalău, ian. 2008