Poezie ce legământ am eu cu-atâtea lacrimi

ce legământ am eu cu-atâtea lacrimi?

sau, poate-s ploi fără cuvinte,

ce vor să mă păstreze fără patimi

să-mi crească veșnicia-n minte,



poate e frumusețea unui cântec,

ce-mi face zbaterea de-aripi plutire

când apele amare spintec

cu disperarea arsă din privire,



mă uit cum ai subliniat cărarea

c-un drum pe care inima să-l vadă

în plâns, ca pe descătușarea

ce lasă jos masca să cadă



și-mi vânturi pașii într-o rostuire

pe care o-nțeleg si n-o-nțeleg,

cum ar putea să-mi fie sprijinire

nodul de lacrimi ce-l dezleg?



ori limba potrivită e durerea

să-mi povestească pic cu pic

că viața-i trecătoare-aici pe Terra

și nu voi stăpâni din ea nimic?



dar de voi semăna mărgăritare

cu-o transparență dusă pan’ la capăt

voi secera în cer o avuție mare

păstrată bine sub al slavei lacăt.