Poezie A câta oară...

A câta oară-mi plec genunchiul, cu freamăt, să-ţi mărturisesc

Cât sunt de slab, dulce Isuse... căci n-am putut să biruiesc

Ispita grea şi încercarea , ce peste mine-au năvălit

Atras în mreaja lor adâncă, m-au copleşit... m-au biruit.



A câta oară-ţi cer iertare, umil, cu sufletul zdrobit

Şi printre lacrimi Te zăresc, pe cruce-n chinuri răstignit

Te văd plângând şi mijlocind , pentru un suflet vinovat

Te-aud pe Tatăl implorând, să ierte azi al meu păcat.



A câta oară Te privesc, din întuneric, din ruine...

Când numai chipul Tău ceresc mai luminează pentru mine

Să văd cărarea, sa mă-ntorc, să nu mai rătăcesc în van

Să beau din sfântul Tău izvor şi să mă-ndrept spre Canaan.



A câta oară-mi pun nădejdea, în harul Tău nemărginit

Şi-aştept în taină izbăvirea, şi-al încercărilor sfârşit

Aş fi căzut demult zdrobit, dacă-ai fi zăbovit un ceas

Chiar de-ar fi haina să Ţi-o sfăşii, de Tine Doamne nu mă las.



A câta oară eu Te chem, duios... cu lacrimi in priviri

Căci din viaţa pe pământ mi-au mai rămas doar amintiri

A clipelor trecute-n zbor, a nopţilor pustii şi reci

Te rog să vi , să mă mângâi, şi niciodată să nu pleci.