Poezie Iertare (8)

Iertare



Când sufletu-mi Te cheamă

Prin glasu-umil al rugăciunii,

Doamne-n mine orice teamă

Se pierde...'n urletul furtunii.



Şi când, spre cerurile înalte

La scaunul sfânt de domnie,

Vei face ca ruga-mi să salte

Cum Providenţa Sfântă ştie,



Să-mi ierţi, păcatele comise

Şi-orice greşeli din neştiinţă,

Ce-n cărţile Tale sunt scrise

Fiind raportate, cu credinţă.



Să laşi, numele meu înscris

În cartea vieţii-n cer să fie,

Prin har, să pot fi-n paradis

Cu-al lui cămin din veşnicie.



Să văd, ce ochiul n-a văzut

Şi-urechea-mi nici n-a auzit,

Ce încă-n minte n-a-ncăput

Şi-n nici-o inimă nu s-a suit.



Astfel, să mă închin în slavă

Si să-Ţi mulţumesc întruna,

Şi-n liniştea scumpă, suavă,

Să-Ţi dau mărire totdeauna



Căci nu voi osteni nici când

Slăvind iubirea Ta cea mare,

Ce fi-va ani şi vremi la rând

Un studiu vast de cercetare.



Flavius Laurian Duverna

22 octombrie 2010