Poezie Crucificare

Mă cercetează-obscur un ins ciudat

Cu zeflemea rânjind de pe oglindă,

Dar văd că e puțin cam șifonat

Și-ar vrea în vre-o capcană să mă prindă.



”Așa , așa ...- mi-a spus ironic el,

Ești credincios pe câte mi se pare;

Ai devenit așa de cumințel,

Trecutul tot îl de-te-i în uitare.



Da! Ha-ha-ha! Și sfânt, bre, te-ai făcut!

Privește-l, dragă,-i blând ca și miorul!

S-a-nfumurat: nu vede că-n trecut

Era un rău de te lua fiorul.



Nu-o fă pe prostul... fii un om cinstit

Cum de-altfel şi ai fost atâta vreme,

Până, domnia ta, s-a cam țicnit

Și la un mit te târâi ca un vierme .”



Eu l-am privit cu jale . Fostul eu

Se sclifosea din anul ce trecuse

Și am oftat : Da, mare derbedeu

Domnul Isus cu mila-i prefăcuse.



Dar tare-am spus :”Te du în amintiri.

Acolo-i locul tău ca cicatrice!

Acolo poți să râzi, să te admiri ...

Dar locul tău nu poate fi aice .



Te du în moarte, pleacă-n slove reci

Și lasă-mă ca să pășesc în pace,

Întoană-te cu laudele seci,

Slăvindu-te perfid sub carapace .”



Dar mi-a urlat imaginea cu rău :

”A-a! Vrei să scapi, să uiți de-acum de mine?

Dar tu ești eu și eu sunt chipul tău

Și nu te-i pituli nicicând de sine !



Vrei să mă-ngropi, dar eu n-o să mă dau,

Ci o să-ți vin și-n zori, și-n zi, și-n noapte,

Ca să îți spun ce cred așa, pe șleau

De te voi fugări până la moarte.



Priviți-l cât de bun mi s-a fătat ,

De parcă ieri nu-n ură și beție

La câți din viață zile le-a stricat

Și mi-a distrus perfid viața și mie .



Acum ești sfânt? Scuip pe sfințenia ta!

Ești un călău șerpesc la o durere

Căci vrei să mă ucizi fără-a-ți păsa,

Că-atâţea ani la rând ți-am dat putere!”



”Pleacă , te rog , - i-am zis, -Te rog, te du

Și lasă-mă se te-amintesc cu bune,

Eliberează-mă cu bine că de nu

Moartea completă ție o să-ți sune !”



”Să nu ucizi! - strigă el cu venin -

Păcate faci, preasfântu-le călugăr,

Că parcă ești de-alaltăieri creștin

Și te pleoștești si deseori și-n rugă!”



Atunci, cam trist la chip, dar hotărât

I-am zis: ”Am vrut să fii în amintire...

Dator sunt să-ți evapor lungul rât,

Să nu mai am de tine nici o știre.



Să nu ucizi! ești drept, dar eu ucid

Murdarul meu, urâtu-mi cu zătrire!

Între noi doi voi pune-al morții zid,

Cu ochii nu-oi mai da în amintire.



Eu nu te voi jeli, nicicând, nicicum,

Căci viața mea mi-ai stors-o cu prostie.

Dispari din viața mea ca și un fum

Împrăștiat de-albastra vijelie .



Adio , deci , și mori !” Și am lovit

Imaginea cu ură și cu jale.

Oglinda jalnic jos a zângănit

Cu zeci din țăndărelele fatale .



Cu mătura am strâns dărmatul chin

Turnându-l tot în urna de gunoaie .

Și m-am întors la Domnul pe deplin ,

Să nu-mi mai murdăresc gândul cu zoaie.