Poezie Mâna Lui cea bună

Mâna Lui cea bună



Mâna Lui întinsă spre lepros,

Contrar poruncilor din Lege

A zdrobit orice diagnostic nemilos,

Ce-avea pe om să-l lege.



Mân-aceea care frământa o tină,

Îndreptată înspre cel nevăzător

L-a adus dintr-o dată la lumină

Din întunericul necruţător!



Aceeaşi mână pusă peste slăbănog

Cu autoritate şi tărie,

L-a-ntrămat chiar şi pe olog

Săltând apoi în sus de bucurie!



Dar într-o seară mâinile I le-au legat,

Şi dus ca mielul la junghiere,

Deşi era dispreţuit şi părăsit, scuipat

Pregătea în taină o-nfiere!



Întins pe cruce, ne săpa în palme cu suspine

Cuprinzându-ne pe toţii de departe

Şi-apoi murea-mpăcându-ne cu Sine,

Călcând biruitor pe moarte!



Şi azi, pe orişiunde umblă face numai bine

Şi n-oboseşte-a veni în ajutor,

Dar aşteaptă un semnal de la orişicine,

De-a fi primit în inimă, ca Domn şi Salvator!



~Amin~