Poezie Statornicie vesnica

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 111
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/10499-statornicie-vesnica]Statornicie vesnica[/url]

"Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci."

( Ps. 117 : 2)



Credincioşia Lui



Nu este schimbare nici umbră de mutare,

În Dumnezeul veşnic, puternic viu şi mare!

El e statornic pururi, ieri şi azi şi mâine

Căci şi-a fixat o ţintă şi credincios rămâne!



Când omul îşi trădează a lui credincioşie,

Şi răul progresează iar poftele învie,

El Domnul nu se schimbă de azi până-n vecie,

Statornic e-n iubire şi în credincioşie!



El stă la sfat cu tine, cu mine şi cu el,

El e Iehova Iire! E credincios mereu!

Făgăduinţele, le împlineşte toate,

Îţi e loial mereu şi dincolo de moarte.



Cu ce ai făcut aici, în astă scurtă viaţă,

În cerurile sfinte vei sta faţă în faţă.

A Lui credincioşie, îţi va răsplăti pe rând

Cana cea de apă şi pâinea dată la flămând,



Şi nopţile de rugă când mijloceai cu foc,

Sau când ai fost în taină picior pentru olog

Haina ce ai dat-o cu drag celui lipsit

Şi dragostea ce-n greu, mereu a biruit.



Oricât de grea-i cărarea, nu privi înapoi!

Sub crunta lovitură să nu te încovoi!

Crede şi te luptă, orice ar fi să fie,

Că veşnică rămâne a Lui credincioşie!



a m i n

Zalău, octombrie 2010
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Statornicie vesnica | Salvatorul.ro
meniu prim
Căci este un singur Dumnezeu, și este un singur mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos. ( 1 Timotei 2:5 )