Poezie Firesc

se despleteşte toamna în sâmburele viu

îmbrăţişări tăcute trag cerul mai aproape

cu-armura ruginită din frunze în cădere

apropie de stele în nerostire lutul



păianjenii ostateci atât de flămânzi

distrug ignoranţei pilonii fragili

bat gongul trezirii sincron cu tăcerea

motivul de veghe în cântec arzând



condeie fugare ţin spectrul luminii

o vreme în galben de miere pictat

foşnind fără formă izvoare în palmă

din picuri strâng sul pânza toamnei



rochia ei cu flori arămii o îmbrac

pământul mi-l scutur din pleoape

ulciorul îl sparg şi fluturii zboară

mă rabdă iar toamna, mă prinde în jocu-i



o vreme păstra-voi, tabloul



17.10.2010