Poezie Magii (5)

Ca şi un mag văzui o stea...

Mă întrebam: De unde-i ea?

Prin telescoape şi formule

O scotociam cu mii de nule

Că ea-aşa mică şi senină

Îmi da căldură prin lumină .



Ca un alt mag văzui o stea...

De mă-ntrebam: Ce este ea?

Ce lumi atât de-ndepărtate

Îmi luminează enigmatic,

La ce distanţe, printre spaţii,

Fierb valuri de civilizaţii

Că ele-atâta de străine

Îmi dau căldură prin lumine?



Şi ca alt mag văzui o stea...

Iar mă-ntrebam: De ce e ea?

Tot încercam cu cercul logic

Să scot egalul astrologic,

Ca viaţa să mi-o duc precaut

Să ştiu ce trebuie să caut,

Să ştiu de ce totuşi în fine

Îmi dă căldură prin lumine .



Odată-n paşii vieţi-mi acre

Făcui lentilele-mi din lacrimi ...



Atunci văzui această stea

Cum a căzut în palma mea;

S-a prefăcut în pruncuşor

Atât de jingaş şi uşor,

Iar lumea-n jur e-atât de rea –

În suflet L-am ascuns de ea.

Ca cei trei magi din răsărit

Eu Împăratul mi-am găsit!

Ca pe vecii să îmi rămâie

Cat aur, smirnă şi tămâie ...

Dar haznele-s acaparate,

Bisericile-mfumurate,

De fremătam nenorocit

Că sunt atât de oropsit

Căci nu am dar să mă închin ,

Să-I povestesc întregu-mi chin ...

Şi-n loc de dar de închinat

Eu viaţa-mi

scârnavă

I-am dat !