Poezie Acelaşi eşti...

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 110
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/10534-acela-i-e-ti]Acelaşi eşti...[/url]

ACELAŞI EŞTI...



Acelaşi eşti şi azi cum fost-ai când planete

Se aşezau în spaţiu doar la rostirea Ta

Îţi admirăm candoarea, lucrările-ndrăzneţe

Mărturisind, O Tată, că-n veci Te-om adora.



Milenii ce s-au scurs sunt o dovadă clară

Că nu-Ţi schimbi îndurarea, decizia de-a fi

Stăpânul ce-a adus în inimi primăvară

Făcând din cei pierduţi ai Tăi cucernici fii.



Acelaşi eşti şi azi cum fost-ai în vechime

Când scosu-Ţi-ai poporul din ţara de păgâni

Şi l-ai ghidat cu focul venit de la ’nălţime

Să nu mai cadă-n cursa preacruzilor stăpâni.



Iar când Ţi-au dat sfidări în loc de ascultare

Călcându-şi legământul ce îi lega de Cer

De grijă le-ai purtat; iubirea-Ţi arzătoare

Nicicând nu o va stinge vreo lege, vreun mister.



Şi toate se-mplinesc precis, fără zăbavă

Fidelitatea Ta n-acceptă compromis

Ne-ai scos din sfera învăluită-n pleavă

Şi-ai revărsat în noi exact ce ai promis.



Şi azi eşti Fortăreaţă unde găsim scăpare

Când vine valul lumii ameninţător

Ne-adăpostim în Tine; eşti făr-asemănare

Tu sufli adieri în groaznicul cuptor.



De-alunecăm pe cale Tu ne ridici duios

(N-abandonezi fiinţe căzute în cărare)

Eşti cum ai fost: preasfânt şi credincios

Cu noi eşti şi-n stări de cruntă disperare.



Făgăduinţe clare – rostite cu-ndrăzneală

Nu s-au pierdut prin ceţuri venite din genuni

Ci împlinirea lor e starea ideală

Şi-au vindecat în noi dureri şi uscăciuni.



La împlinirea vremii nu Ţi-ai călcat gândirea

Prin care-ai conceput un plan măreţ şi sfânt

Ci pe planeta Terra unde domnea doar firea

Sosit-a Mielul jertfei cu noul Legământ...



Când parte ne-ai făcut de Duhul ce lucrează

Să nască-n noi îndemn dumnezeiesc

S-a-nfăptuit promisiunea venind pe sfânta Rază

Şi nu mai vrem îndemnuri ce din infern sosesc.



Nimic nu a scăzut din dragostea-Ţi imensă

Eşti DA şi Amin; eşti unic Dumnezeu

Recuperatu-ne-ai din noaptea cea mai densă

Să ne transferi, duios, pe-al Tău traseu...



Acelaşi eşti şi azi ca-n vremurile-apuse

Eşti neschimbabil în tot ce faci şi spui

Ne prezentăm ’naintea Ta cu suflete supuse

Dorind credincioşia Ta în ele să o pui.



George Cornici/ 9 Octombrie, 2010





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Acelaşi eşti... | Salvatorul.ro
meniu prim
Cine lucrează cu o mână leneșă, sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogăţește. ( Proverbele 10:4 )